GSP a instalat prima platformă de foraj petrolier din perimetrul Ana, în Marea Neagră

Platforma de foraj GSP captura youtube

Compania Grup Servicii Petroliere anunţă instalarea cu succes, la peste 120 de km în largul Mării Negre, a primei platforme fixe de foraj din perimetrul Ana, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Anunțul vine la 34 de ani de la momentul în care devenea operaţională prima instalaţie de foraj petrolier din Marea Neagră.

“Suntem într-un moment-cheie pentru industria românească, dar şi pentru sectorul energetic naţional. A fost nevoie să treacă 34 de ani pentru ca România să îşi găsească curajul, resursele şi aliaţii pentru a dezvolta proiecte noi de exploatare în platforma continentală a Mării Negre. Etapa de astăzi din proiectul Midia Gas Development transmite cel puţin două mesaje. În primul rând, industria românească are, din nou, capacitatea de a construi proiecte mari. Proiectele de exploatare gaz din platforma românească a Mării Negre sunt sustenabile”, a declarat preşedintele Grup Servicii Petroliere, Gabriel Comănescu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Jacket-ul (baza platformei) pentru platforma fixă Ana a fost fabricat la Şantierul Naval al GSP din Agigea. Instalaţia de 1.300 de tone măsoară 101 metri înălţime, dintre care 69 metri sunt sub nivelul mării. Jacket-ul va susţine suprastructura platformei (topside) care se află deja construită în baza operaţională GSP din Agigea şi urmează să fie transportată şi instalată în scurt timp.

Grup Servicii Petroliere este constructorul principal al primului proiect de dezvoltare pentru extracţia de hidrocarburi noi din zona românească a Mării Negre. Toate etapele, de la design şi proiectare, fabricaţie, transport şi până la instalarea efectivă a platformei sunt efectuate, în sistem integrat, de către GSP.

Structura metalică de 1.300 de tone a fost transportată la situl de instalare din perimetrul Ana de către GSP Bigfoot 2. Operaţiunea a fost una de complexitate ridicată, care a angajat o mare parte a flotei GSP: cea mai mare macara plutitoare din Marea Neagră, GSP Neptun, barja multifuncţională GSP Bigfoot 1, cu un echipaj de 160 de persoane şi mai multe nave multifuncţionale suport.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E foarte bine!
    Romania putea prin PNRR sa creeze capacități de procesare a gazului!
    Industria a motorul dezvoltarii.
    La noi in PNRR e sublima si lipseste cu desavarsire!
    Din pacate n-ai cu cine!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.