Guvernele mai multor țări iau în considerare creşterea subvenţiilor sau reducerea accizelor la carburanți

gas benzina motorina oil statie pompa pexels Foto: Pexels.com

 

Guvernele din întreaga lume, din Brazilia până în Franţa, iau în considerare creşterea subvenţiilor sau reducerea accizelor la carburanți, pentru a proteja consumatorii de presiunea financiară, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Aceasta în contextul în care preţurile de vânzare cu amănuntul ale benzinei şi motorinei au crescut la niveluri record în multe ţări din lume, în această săptămână.

Măsurile reflectă riscurile economice şi politice pe care guvernele le văd în creşterea actuală a preţurilor energiei, care a fost determinată de o revenire a cererii de combustibil din cele mai negre zile ale pandemiei de coronavirus şi de întreruperile aprovizionării ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Dacă preţurile vor continua să crească, aşa cum se aşteaptă mulţi analişti, acestea ar putea reduce creşterea economică, ar putea duce la un consum mai scăzut şi, în unele cazuri, ar putea declanşa tulburări politice.

În ultimii ani, creşterea preţurilor combustibililor a provocat proteste violente în ţări precum Kazahstan, Iran şi Zimbabwe, soldate cu victime.

Preţurile mari ale energiei pentru o perioadă lungă de timp, riscurile de raţionalizare a energiei şi, în cele din urmă, o recesiune cresc pe zi ce trece”, a declarat Livia Gallarati, analist al pieţelor petroliere la Energy Aspects.

Preţurile de referinţă ale petrolului au fost tranzacţionate joi în jurul valorii de 115 dolari pe baril, în creştere de la aproximativ 80 de dolari pe baril la sfârşitul anului trecut.

Statele Unite au impus marţi o interdicţie a importurilor de petrol din Rusia, al treilea cel mai mare producător din lume, ca represalii pentru invadarea Ucrainei de către Moscova, iar Marea Britanie a spus că le va elimina treptat.

Analiştii de la JP Morgan Chase & Co şi Bank of America au anticipat că întreruperile fluxurilor de petrol ruseşti ar putea împinge preţul petrolului la 185-200 de dolari pe baril.

Devin Gladden, manager pentru afaceri federale al Asociaţiei Americane de Automobile, a spus că dacă preţul petrolului ajunge până la 200 de dolari pe baril, benzina ar putea ajunge la 6-7 dolari pe galon.

În Marea Britanie, preţul mediu al benzinei fără plumb la pompă a crescut la 1,58 lire sterline pe litru, în timp ce motorina a atins 1,65 lire pe litru, ambele fiind maxime record, au arătat datele companiei de servicii auto RAC, unitatea Fuel Watch.

Preţurile benzinei din Australia sunt, de asemenea, la niveluri record, puţin sub 2 dolari pe litru.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden a încercat să combată creşterea costurilor energiei suportate de consumatori în SUA şi în străinătate, orchestrând eliberarea a milioane de barili de ţiţei din rezervele de strategice, în comun cu alte ţări consumatoare.

Dar Washingtonul a refuzat până acum să intervină direct la pompele de vânzare cu amănuntul cu scutiri fiscale fiscale sau subvenţii directe.

Irlanda a anunţat miercuri că va reduce accizele la benzină şi motorină până la sfârşitul lunii august, pentru a uşura povara creşterii rapide a preţurilor la benzină.

Portugalia va reduce, de asemenea, taxa specială percepută pentru carburanţi începând de vineri, pentru a face faţă unei creşteri fără precedent a preţurilor energiei.

Alte ţări plănuiesc măsuri similare.

În Franţa, cu doar o lună înainte de alegerile prezidenţiale, preşedintele Emmanuel Macron a declarat că guvernul său va anunţa în curând măsuri pentru a ajuta gospodăriile care se confruntă cu preţurile mari ale combustibilului şi a subliniat că a cheltuit deja 20 de miliarde de euro pe an pentru a tempera costurile benzinei şi energieei.

Guvernul brazilian ia în considerare, de asemenea, un nou program de subvenţii pentru motorină şi benzină pentru a ajuta consumatorii, a informat săptămâna aceasta ziarul O Estado de S. Paulo.

Guvernul ceh va elimina amestecul obligatoriu de biocomponente în combustibili şi va elimina o taxă rutieră pentru a contracara creşterea preţurilor.

Purtătorul de cuvânt al RAC, Simon Williams, a cerut, între timp, guvernului Regatului Unit să reducă taxa pe valoarea adăugată pentru a feri populaţia şi companiile de probleme financiare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: