Executivul a aprobat Ordonanţa de urgenţă care prevede majorarea salariilor de bază pentru personalul din învăţământ cu 20%, în medie, în anul 2024, în două tranşe: de la 1 ianuarie, respectiv din 1 iunie 2024. De aceste măsuri vor beneficia aproximativ 350.000 persoane din sistemul naţional de învăţământ, personal didactic, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic. Actul normativ stabileşte şi acordarea de majorări ale salariului de bază pentru unele categorii de personal bugetar din sănătate, cultură, muncă, agricultură şi statistică, precum şi pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul instituţiilor prefectului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, personalul din instituţiile din subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din Institutul Naţional de Statistică, direcţiile judeţene de sănătate publică şi direcţiile judeţene de cultură, care în prezent este salarizat la nivel teritorial, va avea salariile de bază la nivelul administraţiei publice centrale, în două tranşe egale, arată comunicatul de presă al Ministerului Muncii.

Angajaţii din prefecturi vor beneficia de drepturi salariale aferente Secretariatului General al Guvernului, tot în două tranşe egale.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv mai prevede şi echivalarea salariului de bază pentru personalul clerical din spitale cu cele acordate psihologilor din unităţile medico-sociale, conform sursei citate.

Adoptarea acestor măsuri asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, în sensul că nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de instituţia şi autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea.