Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe anunță că a primit autorizația de construire pentru fazele II și III ale ansamblului rezidențial H Pipera Lake. Compania începe execuția primelor cinci imobile aferente acestei noi etape de dezvoltare, pentru care estimează un termen de finalizare de aproximativ 24 de luni. 52% din apartamentele care urmează a fi livrate în această fază sunt deja rezervate, respectiv ante-contractate.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Investiția în dezvoltarea celor 11 imobile aferente fazelor II și III, și a infrastructurii aferente se ridică la 113 milioane euro, costul total de dezvoltare al întregului ansamblu depășind astfel 150 de milioane de euro.
„Obținerea autorizației de construire marchează un pas important pentru echipa noastră, dar și pentru piața rezidențială locală, în special în această perioadă în care livrările de apartamente noi se arată limitate, iar cererea pune presiune pe ofertă. Începem execuția fazei a II-a cu mai bine de jumătate din unitățile disponibile la vânzare rezervate, respectiv ante-contractate și ne bucurăm să confirmăm, pe această cale, că există în continuare apetit ridicat pentru zona Pipera.”, spune Andreea Dumitru, Chief Marketing Officer în cadrul Hagag Development Europe.
De asemenea, prima componentă de retail dedicată ansamblului se apropie de finalizare. Livrarea celor 1.000 de metri pătrați de spații comerciale este programată pentru următoarele luni. Cea de a doua componentă comercială cuprinde o suprafață totală de aproximativ 1.400 de metri pătrați, care vor fi livrați împreună cu imobilele H15 și H16 din faza III, în ultima etapă de dezvoltare a proiectului.
Localizat în zona de Nord a Bucureștiului, cu deschidere către lacul Pipera și conexiune directă la bulevardul Pipera, ansamblul de locuințe H Pipera Lake se întinde pe o suprafață de teren de aproximativ 55.000 de metri pătrați și va cuprinde, odată finalizat, 16 clădiri rezidențiale cu peste 1.400 de apartamente cu una, două și trei camere, 1.740 de locuri de parcare dispuse pe două nivele subterane și un nivel suprateran, mai bine de 18.500 de metri pătrați de spații verzi, zonă de promenadă pe malul lacului prevăzută cu locuri de joacă și echipamente pentru activități de fitness în aer liber, dar și 2.400 de metri pătrați de spații comerciale – unde dezvoltatorul își propune să atragă agenți economici care să deservească nevoile comunității.
Apartamentele au suprafețe cuprinse între 44 și 80 de metri pătrați utili, cărora li se adaugă terase sau grădini propii. Toate apartamentele localizate la nivelul solului dispun de grădini private cu suprafețe de până la 70 de metri pătrați.
Hagag Development Europe este un investitor și dezvoltator imobiliar israelian, listat la Bursa de Valori din Tel Aviv.