IMM Invest. Firmele vor putea accesa până la 1,8 milioane de euro, față de 800.000 de euro până în prezent

Contracte Foto: Pixabay

Firmele care accesează programul IMM Invest vor putea lua până la 1,8 milioane de euro, după ce Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerului Finanțelor de a crește plafonul actual de 800.000 de euro. Atât IMM Invest, cât și subprogramul Agro IMM Invest, sunt prelungite începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie 2021.

„Aprobarea Comisiei Europene de continuare a programului IMM Invest România și a subprogramului Agro Invest vine ca o recunoaștere a adecvării și eficienței măsurilor de sprijin care susțin mediul antreprenorial românesc. Infuzia de capital atrasă prin programul IMM Invest în anul 2020, care a depășit 15 miliarde lei, prin acordarea a peste 25.500 de credite garantate de stat, continuă și în anul 2021.

O altă veste bună este că, prin decizia Comisiei Europene, suntem în măsură să majorăm plafoanele schemei de ajutor de stat, pentru a putea susține accesul la finanțare a peste 58.000 de beneficiari în cei doi ani de funcționare a Programului, în limita plafonului anual de garantare, în valoare de 15 miliarde lei”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Până în prezent, Ministerul Finanțelor, prin FNGCIMM, a alocat IMM-urilor sume de peste 222 milioane de lei, pe parcursul anului 2020, și peste 246 milioane de lei, pe parcursul acestui an, reprezentând comisioane și dobânzi.

Aferent aprobării Comisiei Europene de a continua Programul IMM Invest, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a îmbunătățit procedura de implementare a programului prin majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 100.000 euro la 225.000 de euro pentru companiile care realizează producție primară de produse agricole, de la 120.000 euro la 270.000 de euro pentru companiile din sectorul pescuitului și acvaculturii și de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere. De asemenea, cuantumul împrumuturilor a fost dimensionat în funcție de necesarul de lichidități și de dimensiunea întreprinderii, respectiv 18 luni în cazul IMM-urilor sau 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie.

Conform datelor FNGCIMM, la data de 30 iunie 2021, au fost înregistrate în aplicația instituției un număr de 8.144 de solicitări de garantare, dintre care aproximativ 7.252 sunt aferente Programului IMM Invest, indicând un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 44%, restul de 891 de solicitări fiind în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, cu un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 85%. Pe parcursul a două luni de funcționare a Programului, au fost aprobate 4.106 credite, cu o valoare de finanțare de aproximativ 3,72 miliarde lei și o valoare de garantare de aproximativ 3,05 miliarde lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: