Oficialii germani se aşteaptă ca în 2030 să existe în circulaţie 14 milioane de autovehicule electrice şi hibride, în condiţiile în care cea mai mare economie europeană încearcă să respecte noile norme mai stricte privind emisiile poluante, transmite agenția Bloomberg, preluată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Noua prognoză este cu cel puţin 40% mai mare decât precedentele estimări, graţie unei creşteri explozive a vânzărilor de automobile electrice înregistrată în ultima perioadă, a declarat marţi ministrul german al Economiei, Peter Altmaier. Precedentul obiectiv viza existenţa a 7 până la 10 milioane de automobile electrice pe drumurile din Germania în anul 2030.

La începutul lunii iulie, acelaşi Peter Altmaier anunţa că Germania este pe punctul de a-şi atinge obiectivul referitor la un milion de automobile electrice pe şosele, cu doar o jumătate de an mai târziu decât data propusă iniţial. Îndeplinirea acestui obiectiv a fost posibilă graţie eco-bonusurilor în valoare de miliarde de euro acordate de statul german. Numai în prima jumătate a acestui an au fost acordate eco-bonusuri în valoare de 1,25 miliarde de euro pentru achiziţionarea de autovehiculele electrice, mai mult decât pe întregul an 2020.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

“Aceasta este o veste bună pentru protejarea mediului şi decarbonizare. În plus va avea un impact asupra consumului de electricitate”, a declarat marţi Peter Altmaier într-o conferinţă de presă.

Potrivit unor surse citate de Bloomberg News, Uniunea Europeană urmează să propună ca toate noile autoturisme vândute din 2035 să aibă emisii zero, în cadrul unui plan fără precedent de a-şi alinia economia cu obiectivele de mediu mai ambiţioase.

În ultimele luni, o serie de mari constructori auto şi-au dezvăluit strategiile pentru ca majoritatea automobilelor vândute în Europa să fie modele complet electrice până la finele acestui deceniu. De exemplu, grupul german Volkswagen AG, cel mai mare constructor auto din regiune, şi-a propus ca 70% din automobilele vândute sub marca VW să fie electrice începând din 2030.