Ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat joi încă o intervenție în piața liberă, spunând că vrea să limiteze la 5% adaosul comercial pentru toate produsele din import care merg direct pe rafturi, fără a fi procesate în România.
„Pentru acele categorii de produse care intră în România şi nu intră sub incidenţa procesării şi intră decât sub incidenţa ambalării vor avea adaos comercial de 5% […] Dacă se importă carne de porc carcasă şi aceasta nu intră în procesare, intră decât în magazinele de retail, are 5% adaos comercial […] Pe noua modificare normal că vor fi mult mai multe produse care vin din import, pentru că în momentul de faţă 5% este destinat decât celor 21 de produse care sunt în ordonanţă aprobată prin lege de Parlament. Adică vor fi pentru toate materiile prime care intră în România şi sunt comercializate fără a intra în procesare sau în abatorizare, dacă vorbim de carne sau alte produse, inclusiv şi lactate”, a declarat ministrul Agriculturii, completând că aceste prevederi vor fi incluse într-un proiect de lege sau ordonanţă, potrivit Agerpres.
Ministrul Agriculturii a anunţat, joi, că se lucrează la proiectul privind limitarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România, menţionând că „există o practică comercială neloială, astfel încât sunt produse româneşti cu adaos comercial foarte mare, iar produsele care vin din import au un adaos comercial foarte mic”.
El a explicat, la Palatul Victoria, că toate categoriile de produse din import care nu intră în procesare sau în abatorizare şi sunt vândute ca materie primă vor avea adaos comercial de 5%.
Potrivit lui Barbu, proiectul privind limitarea adaosului comercial la produsele româneşti va fi finalizat anul acesta.
„Se lucrează la acest proiect în momentul de faţă. Ştim foarte bine că ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost prelungită de către Parlamentul României până pe 31 decembrie şi le mulţumesc colegilor pentru că şi astăzi vedem o scădere a inflaţiei şi astăzi vedem, din datele Institutului Naţional de Statistică, că indicele preţului de consum a scăzut pe cele 21 alimente de bază din ordonanţa pe care noi am dat-o în Guvernul României, cu procente între 8 şi peste 30%. Se lucrează, nu voi da drumul la acest act normativ până toţi factorii implicaţi, vorbim aici de zona de retail, vorbim de procesatori, vorbim de Consiliul Concurenţei, nu ne vom pune de acord”, a precizat ministrul, după şedinţa de Guvern.
Întrebat dacă actul normativ ar putea să fie adoptat până la finalul lunii iunie, Barbu a menţionat că nu crede că acest lucru va fi posibil. „Dar poate fi şi o variantă de aprobare prin ordonanţă, apoi să fie transmis către Parlament pentru aprobare”, a adăugat Florin Barbu.
Totodată, întrebat în legătură cu faptul că a fost limitat adaosul comercial pentru anumite alimente, însă s-au scumpit alte produse, Florin Barbu a menţionat că proiectul privind limitarea adaosului comercial pentru toate produsele procesate în România este necesar pentru că „există o practică comercială neloială, astfel încât sunt produse româneşti cu adaos comercial foarte mare, iar produsele care vin din import au un adaos comercial foarte mic”.
„Ne dorim foarte mult ca toţi românii să aibă acces la alimente româneşti în retail şi la preţuri corecte. Şi, mai mult de atât, această ordonanţă sau proiect de lege care va veni va sprijini, practic, consumul de alimente româneşti şi creşterea nivelului de procesare în România, pentru că, ştiţi, în perioada următoare, atât Ministerul Agriculturii, prin fondurile europene, pe o măsură foarte bună, DR 22, de procesare în România, cât şi programul important pe care l-am lansat, INVESTALIM procesare în România, în două luni de zile România poate semna contracte de peste 2 miliarde de euro procesare în România şi, de aceea, avem nevoie de aceste legi pentru ca aceste produse pe care procesatorii le realizează să ajungă pe raft şi să ajungă la un preţ corect pentru consumatori şi pentru românii cu venituri mici şi medii”, a mai explicat ministrul.