Încă un pas pentru o inițiativă de debirocratizare. Senatul a adoptat un proiect prin care companiile scapă de obligativitatea de a arhiva timp de 50 de ani documentele contabile

dosare, birocratie Sursa foto: Pexels

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă de modificare a Legii contabilităţii 82/1991 care prevede că firmele ar putea scăpa de obligativitatea de a arhiva documentele financiar-contabile pe o perioadă de 50 de ani, fiind redusă perioada la numai 5 ani.

Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru”, 9 împotrivă şi 28 de abţineri.

Potrivit inițiativei legislative, companiile nu vor mai fi obligate să arhiveze documentele financiar-contabile timp de până la 50 de ani, în funcție de tipul acestora, scopul proiectului de lege fiind să reducă perioada de arhivare până la 5 ani, inclusiv pentru statele de salarii emise începând cu anul 2011.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Statele de salarii emise după intrarea în vigoare a OG 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal, pentru care angajatorul are o declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, pe beneficiari de venit, conform prevederilor legale, sau are obligaţia legală de a depune declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate la Agenda Naţională de Administrate Fiscală, se păstrează timp de 5 ani (…) Prin ordin al ministrului Finanţelor se vor registrele de contabilitate, documentele justificative, inclusiv cele referitoare la statele de salarii şi documentele conexe acestora, care se păstrează timp de 5 ani”, se arată în propunerea legislativă, amendată de Senat.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, iniţiată de un grup de parlamentari preponderent de la USR, „obligativitatea arhivării statelor de salarii pentru o perioadă de 50 de ani este nemotivată şi de natură să aducă costuri suplimentare nejustifîcate pentru arhivarea documentelor financiar-contabile de către societăţi, atât pentru cele care îşi desfăşoară activitatea, cât şi pentru cele radiate, impunându-se adaptarea legislaţiei la contextul practic”.

„Statisticile arată că în ultimii 30 de ani peste un milion de societăți comerciale au fost radiate în România, numai în 2019 fiind radiate peste 126.000 de societăți. Prin modificarea Legii contabilităţii nr.82/1991, conform propunerii legislative, se înlocuiesc obligațiile privind arhivarea documentelor financiar-contabile ale unei societăți timp de 50 de ani, cu o perioadă de arhivare de 5 ani, ținând cont și de prevederile Codului Penal pentru infracțiunile economico-financiare. E absurd să menții statele de plată în arhivă timp de 50 de ani, în condițiile în care termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile economice/financiare sunt mult mai reduse”, arată motivarea inițiativei legislative a lui Claudiu Mureșan, senator USR și președinte al Comisiei de buget-finanțe.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: