Încrederea în economia zonei euro s-a redresat în noiembrie mai mult decât se estima, înregistrând creştere pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia (în februarie), pe fondul sporirii încrederii în rândul consumatorilor şi a evoluţiei bune din sectorul serviciilor, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit datelor publicate marţi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a crescut la 93,7 puncte în noiembrie, de la 92,7 puncte în luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar diferă de estimările analiştilor, care se aşteptau la un avans de până la 93,5 de puncte.

În industrie, încrederea a scăzut la minus două puncte în noiembrie, de la minus 1,2 puncte luna precedentă, în timp ce încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat peste aşteptări, la 2,3 puncte, de la 2,1 puncte.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Luna aceasta, indicele privind încrederea consumatorilor s-a situat la minus 23,9 puncte, o îmbunătăţire faţă de minus 27,5 puncte luna precedentă.

În plus, indicele privind aşteptările inflaţioniste în industrie a scăzut la 40,4 puncte în noiembrie, de la 44,8 puncte luna precedentă, în timp ce indicele privind aşteptările inflaţioniste în rândul consumatorilor a scăzut la 30,1 puncte în noiembrie, de la 37,3 puncte luna precedentă.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins în octombrie nivelul record de 10,6% – cu mult peste ţinta BCE, de 2%

Separat, datele preliminare publicate săptămâna trecută de S&P Global arată că declinul activităţii economice în zona euro s-a atenuat uşor în noiembrie, dar, per ansamblu, cererea continuă să scadă, deoarece consumatorii îşi reduc cheltuielile pe fondul inflaţiei ridicate.

Dovezile privind intrarea în recesiune a zonei euro au crescut, iar un sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor indică o probabilitate ridicată, fiind previzionat un declin al PIB-ului de 0,4% în acest trimestru şi în primele trei luni din 2023.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat la 47,8 puncte în noiembrie, de la 47,3 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la o diminuare de până la 47 de puncte. Totuşi, noiembrie este a cincea lună în care indicele PMI este sub nivelul de 50 de puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.