Preţurile de consum în SUA au continuat avansul în februarie, ajungând la cea mai ridicată creştere anuală din ultimii 40 de ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue în următoarele luni, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a majorat preţurile petrolului şi ale altor materii prime, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicele preţurilor de consum, un indicator urmărit cu atenţie de Rezerva Federală (Fed), a urcat la 7,9% în februarie, cel mai semnificativ avans anual din ianuarie 1982, după o creştere de până la 7,5% în ianuarie. Este a şasea lună în care indicele depăşeşte 6%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 6,5% în februarie, cea mai mare creştere din august 1982, după un avans de până la 6% în ianuarie, a anunţat joi Departamentul american al Comerţului.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Este cea mai recentă dovadă că americanii se confruntă cu o creştere semnificativă a preţurilor, fenomen care probabil se va înrăutăţi în urma invaziei Ucrainei de către Rusia.

Cheltuielile robuste de consum, combinate cu deficitul de forţă de muncă şi perturbările din lanţurile de aprovizionare, au dus la cel mai ridicat nivel al inflaţiei din ultimele patru decenii, o povară pentru gospodăriile din SUA, care sunt afectate de costurile ridicate ale alimentelor, combustibililor şi chiriilor.

Analiştii se aşteaptă ca rata inflaţiei să rămână la un nivel ridicat şi posibil să accelereze în următoarele luni, în special dacă vor fi perturbate exporturile de gaze şi de petrol în urma invaziei.

Potrivit noilor prognoze economice prezentate de Fed, inflaţia va urca la 2,6% anul acesta, mai mult decât avansul de 2,2% prognozat în septembrie, dar ulterior va scădea la 2,3% în 2023 şi 2,1% în 2024.