Înmatriculările de autoturisme noi din România au crescut cu aproape 7% în anul 2022, fiind mai mari decât în anii 2020 și 2021, însă piața este în continuare sub nivelul din 2019, înainte de pandemie.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
În luna decembrie 2022, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 4,88% față de decembrie 2021, atingând un volum de 12.437 unități, conform datelor anunțate marți de ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Astfel, pe întreg anul 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 129.328 unități, în creștere cu 6,7% față de 2021, respectiv 121.208 unități. Numărul de înmatriculări a crescut și față de 2022, când au fost înmatriculate 126.351 unități.
Cu toate acestea, numărul de înmatriculări de autoturisme noi a fost cu 20% sub nivelul din anul 2019, când au fost înmatriculate 161.562 unități.
Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie-decembrie 2022:
- DACIA = 39.910 unități
- TOYOTA = 10.200 unități
- HYUNDAI = 9.551 unități
- SKODA = 8.669 unități
- FORD = 8.645 unități
- RENAULT = 8.443 unități
- VOLKSWAGEN = 8.203 unități
- MERCEDES = 3.572 unități
- PEUGEOT = 3.532 unități
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 2022 cifra de 22.413 unități, o scădere de 17,7% față de decembrie 2021.
Per total an 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 316.332 unități, în scădere cu 20% față de 2021, respectiv 395.759 unități. Spre comparație, în 2020 au fost înmatriculate 405.045 de autoturisme SH, iar în 2019 au fost înmatriculate 444.601 autoturisme SH.