INS: România avea 45.300 de locuri de muncă vacante în trimestrul III/ Peste un sfert sunt în industrie, 23% – în sectorul bugetar

metalurgie, fabrica, muncitor, productie Sursa foto: Pixabay

În trimestrul III 2022, numărul locurilor de muncă vacante a fost 45.300, în scădere cu 700 față de trimestrul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică. Rata locurilor de muncă vacante estimată pentru trimestrul III 2022 a fost 0,90%, în scădere cu 0,01 puncte procentuale față de trimestrul precedent. Comparativ cu același trimestru al anului 2021, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,05 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 2.000. În industria prelucrătoare s-a concentrat aproximativ o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante, iar acest sector a consemnat și cea mai mare creștere de la un an la altul: +1300 locuri de muncă vacante. De asemenea, sectorul bugetar a însumat 23% din numărul total al locurilor de muncă vacante.

Industria și sectorul bugetar concentrează cele mai multe locuri vacante

În trimestrul III 2022, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administrația publică (1,86%), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (1,58%), respectiv transport şi depozitare (1,57%). În industria prelucrătoare s-a concentrat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante (11.600 de locuri vacante), iar valoarea ratei a fost 1,06%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sectorul bugetar a însumat 23% din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.100 locuri vacante s-au regăsit în administrația publică, 3.400 în sănătate și asistență socială, iar 2.000 locuri vacante în învățământ. La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în alte activități de servicii (0,24%) și în industria extractivă (0,28%).

Cele mai puține locuri de muncă vacante s-au regăsit în tranzacții imobiliare, alte activități de servicii, respectiv în industria extractivă (0,1 mii locuri vacante pentru fiecare în parte). Trimestrul III 2022 comparativ cu perioadele precedente Prin comparație cu trimestrul precedent, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cu preponderență creşteri, iar cele mai relevante au fost în intermedieri financiare şi asigurări (+0,44 puncte procentuale), respectiv în învățământ (+0,23 puncte procentuale). Relativ la numărul locurilor de muncă vacante, acesta a cunoscut cele mai importante creşteri în învățământ (+800 locuri vacante), în intermedieri financiare şi asigurări, respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+400 locuri vacante pentru fiecare în parte). La polul opus, cele mai semnificative scăderi, atât în ceea ce privește rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială (-0,51 puncte procentuale, respectiv -1.900 locuri vacante), respectiv informații și comunicații (-0,33 puncte procentuale, respectiv -700 locuri vacante).

Față de același trimestru al anului anterior, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante au fost în intermedieri financiare şi asigurări (+0,59 puncte procentuale), distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+0,40 puncte procentuale), respectiv în activităţi profesionale, științifice şi tehnice (+0,33 puncte procentuale).

În ceea ce privește numărul locurilor de muncă vacante, cele mai importante creșteri s-au observat în industria prelucrătoare (+1.300 locuri vacante), urmate de transport şi depozitare, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, respectiv în activităţi profesionale, științifice şi tehnice (+0,6 mii locuri vacante pentru fiecare în parte). La polul opus, în ceea ce privește rata locurilor de muncă vacante, cele mai relevante scăderi au fost în sănătate şi asistenţă socială (-0,82 puncte procentuale), în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-0,39 puncte procentuale), în învățământ (-0,22 puncte procentuale), respectiv în administraţie publică (-0,19 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, scăderi semnificative s-au observat în sănătate şi asistenţă socială (-2,8 mii locuri vacante), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-1,4 mii locuri vacante), învățământ (-700 locuri vacante), respectiv administraţie publică (-600 locuri vacante).

În trimestrul III 2022, cele mai mari valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au înregistrat pentru ocupaţiile de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 și de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (1,23% pentru fiecare în parte). Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai ridicate valori în rȃndul ocupațiilor de specialiști în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (14.000 de locuri vacante) și în cele de ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (6.200 locuri vacante). Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au observat pentru ocupațiile de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalți conducători ai administrației publice, conducători și funcționari superiori – grupa majoră 1 (0,49%, respectiv 1.800 locuri vacante) și de lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit – grupa majoră 6 (0,33%, respectiv 1000 locuri vacante).

Trimestrul III 2022 comparativ cu perioadele precedente, pe grupe de ocupații

Comparativ cu trimestrul precedent, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cu preponderență scăderi, iar cea mai importantă s-a regăsit în rȃndul ocupaţiilor de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (-0,17 puncte procentuale). Numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut diminuări mai relevante în rȃndul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-400 locuri vacante), respectiv de tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 (-300 locuri vacante).

La polul opus, creşterea cea mai relevantă, atât în ceea ce privește rata, cât și numărul locurilor de muncă vacante, s-a înregistrat în ocupaţiile de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (+0,08 puncte procentuale, respectiv + 300 locuri vacante). Față de același trimestru al anului anterior, cu excepţia ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente – grupa majoră 8 (+0,17 puncte procentuale, respectiv +900 locuri vacante) și de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (+0,08 puncte procentuale, respectiv +0,2 mii locuri vacante), cei doi indicatori au înregistrat scăderi pentru toate grupele majore de ocupații, cea mai relevantă fiind pentru ocupaţiile de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-0,23 puncte procentuale, respectiv -1.800 locuri vacante).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. 23% – în sectorul bugetar!
    😮
    Extraordinar!
    Baieti , hai la cascaval!
    Romania bugetara nu se informatizeaza pana in 2050!
    Iesiti la pensie de aici!🤣🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.