Platformă de recrutare: Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 14.000 de locuri de muncă în primele șase luni ale anului

job elvetia criza locuri de munca pexels Foto: Pexels

14.000 de joburi la stat au fost scoase în piață de la începutul anului, iar 90% dintre acestea sunt funcții de execuție, arată o analiză a portalului eJobs. Instituțiile locale, primăriile și instituțiile județene au fost cei mai mari angajatori la nivel național. Sectorul privat a avut aproximativ 200.000 de poziții noi, deschise în același interval, pe platformă.

Instituțiile de stat au scos la bătaie aproape 14.000 de locuri de muncă în primele șase luni ale anului, potrivit datelor jobradar24.ro, agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. Nouă din zece sunt funcții de execuție și puțin peste 800 sunt funcții de conducere. Comparativ, sectorul privat a avut aproximativ 200.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro.

„Chiar dacă anul acesta a avut loc o blocare neașteptată a angajărilor din sectorul de stat, anunțată de autorități în luna mai, în continuare, suntem peste nivelul lui 2022, când au fost postate, la nivelul întregului an, circa 12.000 de poziții în aparatul de stat. Sigur că aici există mențiunea că de la această măsură au fost excluse sistemul sanitar și de învățământ, unde încă se pot face angajări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv 8.500, au aparținut instituțiilor locale, fiind urmate de primării, care primesc o categorie separată și care au cumulat aproape 2.000 de poziții deschise în prima jumătate de an. Urmează instituțiile județene, cu 1.500 de posturi și instituțiile naționale cu 827 de posturi care au fost vacante din ianuarie și până la 1 iulie. Unitățile militare au căutat să angajeze 628 de oameni, în timp ce Guvernul și ministerele au scos doar 125 de posturi în piață.

Cea mai mare nevoie de personal a fost în București și Ilfov (peste 2.900 de poziții deschise), urmate de Cluj (cu 894 de poziții), Iași (593), Constanța (545), Brașov (475) și Prahova (cu 447 de poziții). Au fost însă și județe în care numărul de oferte postate, de la începutul anului și până acum, a fost sub 100. În această categorie intră Brăilă, Bistrița Năsăud, Botoșani, Bacău, Buzău ori Călărași.

Instituțiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidați, la nivel național, sunt primăriile, școlile, spitalele, liceele / școlile profesionale / colegiile tehnice / colegiile naționale și universitățile. Mai mult de jumătate dintre posturi sunt full time, iar aproximativ 1.600 sunt sezoniere sau pe bază de proiect. „Înghețarea angajărilor la stat a întors atenția unui număr mai mare de candidați către sectorul privat, care atrage, lunar, peste 850.000 de aplicări. Acest lucru se întâmplă atât în orașele mari, dar și în orașele mici, unde statul continuă să fie un angajator cu oportunități limitate pentru candidați”, completează Badea.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile aproape 34.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 1.800 de locuri de muncă la stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: