O nouă fermă avicolă, realizată în comuna Țintești, județul Buzău, a fost finalizată în cadrul Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol. Investiția, în valoare de 3,9 milioane de euro, va permite producerea a 300.000 de pui pe an, potrivit Direcției Județene pentru Agricultură (DAJ), transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentanților DAJ Buzău, investiția va avea un impact major asupra pieței locale și naționale și va contribui la scăderea importurilor.

Proiectul a beneficiat de ajutor de stat.

„Valoarea totală a ajutorului de stat este de 3.127.087,04 euro și reprezintă 80% din valoarea investiției. Ajutorul de stat a fost asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Investiția vizează crearea a 218.372 locuri noi în ferme de creștere a păsărilor prin construcția fermelor de creștere, achiziționarea de utilaje și echipamente pentru furajare și adăpare, microclimat, depozitare, evacuare și tratarea dejecțiilor, beneficiar fiind SC Avis Muntenia Total SRL. Investiția realizată va avea un impact pozitiv asupra sectorului agricol local și al siguranței alimentare, oferind produse proaspete și de calitate superioară, consolidând competitivitatea agriculturii buzoiene pe piețele naționale și internaționale”, a transmis DAJ Buzău.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

De asemena, investițiile în sectorul avicol ar urma să aibă un efect pozitiv și asupra producătorilor locali de cereale și furaje, spun reprezentanții instituției.

„Este un mare câștig pentru că cerealele nu vor mai merge într-o proporție mare la export în formă brută, furajele vor rămâne aici în zootehnie. Economia va avea o creștere foarte importantă, se vor importa mai puțini pui de o zi pentru că vorbim de fermele de pui, de stațiile de incubație. Se vor produce în jur de 300.000 de pui pe an. Va crește producția locală și națională. În momentul în care se vor finaliza cele 10 proiecte pe care le derulăm la pasăre și porc, aproximativ 50% din producția de cereale generată în județ va fi dată către aceste ferme locale”, a declarat Cosmin Florea, directorul DAJ Buzău.

Totodată, DAJ Buzău derulează opt investiții în sectorul creșterii suinelor și păsărilor. Județul se situează pe primul loc la nivel național ca număr de proiecte și fonduri atrase în cadrul Programului de susținere pentru activitatea de reproducție la porc și pasăre