Investițiile străine directe au ajuns în ianuarie la 463 milioane de euro, în scădere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut

bani, euro, bancnote Sursa: Facebook/ MIPE

Investiţiile străine directe au scăzut cu 26,27% în prima lună a acestui an, la 463 milioane de euro, comparativ cu 628 milioane de euro în luna ianuarie 2021, potrivit datelor Băncii Naţionale a României, citate de Agerpres.

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 463 milioane euro (comparativ cu 628 milioane euro în luna ianuarie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 577 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 114 milioane euro”, transmite BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în ianuarie 2022, cu 38,8%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 440 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cele 440 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,435 milioane de dolari, cu 11,2% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în prima lună din 2021, de 1,858 milioane de dolari.

În funcţie de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (25,68%), în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (19,77% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (17,27%).

La finele lunii ianuarie 2022, în România existau 237.287 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 64,677 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.703 (capital subscris de 3,938 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,370 miliarde de dolari, în 5.694 de firme.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: