În prima jumătate a anului 2025, clienții români ai platformei de tranzacționare NAGA au realizat cele mai multe tranzacții cu acțiunile Băncii Transilvania, BRD și Hidroelectrica, în timp ce, la nivel global, utilizatorii platformei s-au concentrat pe NVIDIA, Tesla și MicroStrategy.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Nota redacției: Aceasta nu este o recomandare de investiții. Deciziile de investiții ar trebui luate în urma unei analize proprii sau cu ajutorul unui consultant autorizat.
O analiză internă realizată de NAGA asupra activității de tranzacționare a peste 700 de clienți români a arătat un interes ridicat pentru acțiunile listate la Bursa de Valori București, investitorii optând în special pentru companii mari, lichide, care oferă valoare pe termen lung și un flux constant de dividende.
Cele mai tranzacționate cinci companii românești pe platforma NAGA în perioada analizată au fost Banca Transilvania (TLV), BRD Groupe Société Générale (BRD), Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP) și Transelectrica (TEL).
Acestora li se alătură în clasament Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP), Nuclearelectrica (SNN), Purcari Wineries (WINE) și Aquila (AQ), reflectând un interes susținut pentru producători de energie controlați de stat, bănci și afaceri stabile din zona de consum.
„Datele confirmă că investitorii români abordează piața de capital cu tot mai multă încredere și cu o gândire mai strategică. Vedem un profil de investitor tot mai matur, care înțelege cum să echilibreze stabilitatea pieței locale cu oportunitățile oferite de tendințele globale precum AI-ul și inovația digitală. Rolul nostru este să continuăm să simplificăm accesul atât la Bursa de Valori București, cât și la piețele internaționale, oferind în același timp instrumentele și transparența necesare astfel încât clienții noștri să investească cu încredere”, spune Horia Păcurar, Branch Manager NAGA România.
Compoziția celor mai tranzacționate acțiuni românești este în linie cu comportamentul general al investitorilor observat pe Bursa de Valori București în ultimii ani. Investitorii individuali locali continuă să aloce capital către companii cu vizibilitate ridicată, fundamente solide și politici constante de dividende. Clasamentul reflectă și o conștientizare în creștere a importanței sectorului energetic din România în economia regională, în special în contextul unor teme de durată precum tranziția energetică și dezvoltarea infrastructurii.
În paralel, clienții români ai NAGA și-au diversificat expunerea și către piețele internaționale, în special pe acțiuni și ETF-uri listate în Statele Unite ale Americii. Cele mai tranzacționate instrumente internaționale de către investitorii români în perioada ianuarie – iunie 2025 au fost FibroGen (FGEN), iShares Physical Gold ETF (IDUS), Meta Platforms (META), SPDR S&P 500 ETF Trust (SPY) și Tesla (TSLA).
Urmează în clasament NVIDIA (NVDA), Apple (AAPL), Palantir Technologies (PLTR), Amazon (AMZN) și ProShares UltraPro QQQ (TQQQ). Această selecție evidențiază o dublă preferință: pe de o parte, investitorii urmăresc expunerea pe termen lung către giganți din tehnologie și indici diversificați, iar pe de altă parte, tranzacționează frecvent instrumente cu caracter tactic, influențate de volatilitatea pieței sau de tendințe precum inteligența artificială și mobilitatea electrică.
Activitatea de tranzacționare în ETF-uri precum SPY și TQQQ, dar și în instrumente corelate cu prețul aurului, cum este IDUS, sugerează că investitorii de retail din România nu urmăresc doar potențialul de creștere, ci și o gestionare activă a riscurilor prin instrumente diversificate și lichide. Prezența unor ETF-uri cu expunere multiplicată, concepute pentru a intensifica variațiile de preț, împreună cu acțiuni volatile, precum FibroGen, indică existența unui segment de utilizatori care adoptă strategii de tranzacționare pe termen scurt, în paralel cu investițiile pe termen lung.
La nivel global, NAGA a identificat cele mai tranzacționate acțiuni în prima jumătate a anului pe baza unui eșantion reprezentativ de aproximativ 400 de utilizatori. Aceștia, activi în piețe din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia de Sud-Est, au manifestat un interes ridicat pentru sectoare bazate pe inovație, în special inteligență artificială, servicii financiare digitale și mobilitate electrică. Cele mai tranzacționate acțiuni la nivel global au fost NVIDIA (NVDA), Tesla (TSLA), MicroStrategy (MSTR), Coinbase (COIN) și Palantir Technologies (PLTR), urmate de Meta Platforms (META), Apple (AAPL), Amazon (AMZN), C3.ai (AI) și Microsoft (MSFT).
Datele subliniază faptul că teme precum infrastructura AI (NVIDIA, C3.ai, Microsoft), expunerea pe crypto (MicroStrategy, Coinbase) și platformele digitale (Meta, Amazon, Apple) rămân dominante în portofoliile investitorilor în 2025. Aceste nume sunt și printre cele mai volatile, dar și cele mai mediatizate acțiuni de pe piețele globale de capital, oferind utilizatorilor NAGA niveluri ridicate de lichiditate, dinamism al prețului și relevanță tematică.
Acest comportament de tranzacționare este în linie cu tendințele globale observate în 2025, în care investițiile legate de AI, interesul reînnoit pentru acțiuni corelate cu criptomonedele și creșterea continuă a profiturilor în rândul marilor companii tech au alimentat volumele și volatilitatea din piață. Multe dintre acțiunile de top tranzacționate în cadrul platformei NAGA s-au numărat și printre cele mai discutate pe platformele media financiare și de social trading în perioada analizată.
La finalul lunii februarie a acestui an, NAGA a integrat acțiunile listate la Bursa de Valori București în platforma sa globală de investiții, devenind primul broker internațional care oferă acces direct la piața locală din România. În urma acestui demers, investitorii beneficiază de comision 0% pentru tranzacționarea acțiunilor românești până la finalul anului 2025. Totodată, funcționalități precum NAGA Earn continuă să extindă oferta platformei, oferind investitorilor instrumente pentru tranzacționare activă, dar și pentru o gestionare eficientă a capitalului disponibil.