Licitaţia pentru lotul cu „tuneluri pentru urși” a fost deblocată. Drulă: În 4 ani ar trebui să mergem pe Autostrada Sibiu – Nădlac 2 fără întrerupere

DN 68 A Timiş DN 68 A în reparaţii Sursa foto: CNAIR

În aproximativ 4 ani ar trebui să circulăm pe autostradă fără întrerupere de la Sibiu la Vama Nădlac 2, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a anunțat că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsonului cu tuneluri pentru urși, de 13 kilometri, a fost deblocată.

Este vorba despre un tronson de autostradă cu o lungime de 13 kilometri din care 4 kilometri sunt deja construiţi şi nu pot fi folosiţi – secţiunea 2 din Autostrada A1 Lugoj – Deva, unde contractul a fost reziliat abuziv în 2017, iar Curtea de Arbitraj de la Paris a stabilit o despăgubire către antreprenor de 50 de milioane de euro şi o repunere în contract.

„Este o veste bună pentru toată România, cred. Pe Lugoj – Deva, pe lotul 2, în zona cu tunelurile pentru urşi suntem de vreo patru ani într-un blocaj. Acum, în sfârşit, s-a ajuns la un acord cu acel constructor (n.r, Salini) şi se poate debloca licitaţia care este deja lansată. Se depun clarificările şi apoi ofertele”, a explicat ministrul Cătălin Drulă.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit estimărilor CNAIR, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26 aprilie 2021, iar valoarea proiectului este de 1,5 miliarde lei, cu finanţare europeană, posibil prin Planul de Relansare (se poate încadra în termenul-limită august 2026).

În primăvara anului trecut, fostul premier Ludovic Orban îi cerea ministrului Bode (atunci ministru al Transporturilor) să facă un control şi să trimită la Parchet rezultatele pentru „ilegalităţile” şi „măgăriile” de pe loturile 2 şi 3 ale Autostrăzii A 1 Lugoj-Deva, acuzând Compania de Drumuri de „aranjamente” cu antreprenorii din Spania şi Italia.

În lipsa acestui lot de autostradă, între nodurile rutiere Holdea şi Margina, pe cei aproximativ 13 km şoferii sunt deviaţi pe DN 68 A, drum european doar ca indicativ, nemodernizat şi cu restricţii pentru că se efectuează lucrări de reparaţii.