Lumea speră că Trump are un plan: Așa-numitul acord “Mar-a-Lago” a ajuns popular pe Wall Street, dar specialiștii spun că punerea sa în practică ar putea aduce haos economic internațional și chiar o nouă criză financiară

Pe scurt

 

 

 

Articolul integral continuă mai jos
Dana Ciubotă mart. 25, 2025 1 comentarii 1029 vizualizări
donald trump sursa foto: Twitter / Eric Trump

Politica tarifară a lui Donald Trump din ultimele două luni pare una incoerentă, inconsecventă și autodistructivă, dar a început să circule și o terie conform căreia aceasta ar fi, de fapt, primul pas al unui plan general atent orchestrat pentru relansarea producției americane, reducerea datoriei naționale, reconfigurarea sistemului de alianțe internaționale și realizarea celei mai mari afaceri geopolitice a secolului, potrivit unei analize publicate de The Atlantic.  Aceasta este ideea principală a unei noi teorii care a câștigat teren la Washington, pe Wall Street și în presa financiară. Marele târg pe care se presupune că Trump intenționează să îl încheie a primit chiar și un nume: Acordul Mar-a-Lago. Punerea în practică a unor astfel de idei din așa-zisul acord Mar-a-Lago ar însemna o perioadă de haos economic internațional și chiar o nouă criză financiară, spun însă unii specialiști.

Teoria a fost articulată pentru prima dată într-o lucrare din noiembrie a lui Stephen Miran, un economist care acum prezidează Consiliul consilierilor economici ai lui Trump. Multe dintre principiile de bază ale teoriei au fost susținute și de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. În esența sa, valul de noi bariere comerciale al lui Trump nu este menit să obțină o anumită concesie strategică sau un beneficiu economic pe termen scurt. Scopul este, în schimb, să forțeze alte țări să se așeze la masa negocierilor pentru un mare târg. Afirmațiile conform cărora tarifele sunt legate de traficul de fentanil sau de migrația ilegală sunt doar o momeală, iar punerea lor în aplicare aparent dezordonată este doar o modalitate de a menține restul lumii suspendat într-o stare de șoc și uimire. Desigur, ar putea exista unele obstacole pe parcurs, pe măsură ce consumatorii și întreprinderile se străduiesc să se adapteze la noile restricții; tumultul care urmează ar putea chiar declanșa o recesiune globală. Dar acest lucru este intenționat. Cu cât Trump poate să se prezinte mai mult ca un nebun dispus să distrugă economia mondială, cu atât mai temătoare vor deveni alte țări și disperate pentru orice fel de amânare.

Teoria prevede că rezultatele vor fi următoarele:

  • Liderii străini îl vor implora, practic, să pună capăt rezultatelor provocate de tarife.
  • Trump îi va convoca la complexul său din Florida, unde va prezenta o serie de cerințe.
  • Partenerii comerciali ai SUA ar trebui să-și aprecieze monedele față de dolar pentru a face exporturile americane mai competitive.
  • Țările cu comerț puternic în Statele Unite, cum ar fi Germania și China, ar putea fi obligate să facă investiții majore, pentru a construi fabrici în SUA.
  • Băncile centrale străine ar putea schimba datoria americană cu obligațiuni pe 100 de ani fără dobândă, oferind SUA finanțare gratuită.
  • Țările care se conformează vor fi scutite de taxe vamale și li se va garanta protecție militară.
  • Țările care refuză să se conformeze, se vor confrunta cu taxe vamale mai mari și fără sprijin militar.

Aceste ipoteze ar răspunde la preocupările lui Trump, precum dolarul puternic și traiul fără plată al aliaților Americii. Din cauza cererii ridicate pentru moneda de rezervă mondială, dolarul american tinde să fie mai scump decât ar fi în alte condiții și duce la exporturi americane mai scumpe, afectând companiile. 

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Trump consideră că situația economică a SUA este cauzată de manipularea valutară străină, care a dus la declinul industriei americane, și de faptul că guvernele străine refuză să cheltuiască cât este nevoie pe apărare, forțând SUA să ofere mai mulți bani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, teoria este că Donald Trump a creat un spațiu care să dea de înteles că salvează la suprafață America prin politicile lui: un dolar mai slab va îmbunătăți industria; un aflux de investiții străine va stimula economia americană; finanțarea fără dobândă va contribui la domolirea datoriei naționale și la repartizarea responsabilității finanțării securității globale, iar liniile clar trasate între aliații Americii și adversarii săi vor duce la stabilitate globală. 

Teoria are adepți de pe Wall Street, care și-au informat public clienții cu privire la ceea ce ar însemna acordul de la Mar-a-Lago pentru investițiile lor și au fost scrise zeci de articole, care par credibile, pe această temă.

 „Ceea ce investitorii trebuie să înțeleagă acum este că acțiunile recente ale lui Trump nu sunt „doar” capricioase. Viziunea echipei sale are o puternică logică internă. Haosul actual este atât o caracteristică, cât și un defect ”,scrie Gillian Tett, editorialist și membru al consiliului editorial al Financial Times. 

Două dintre obiectivele principale sunt în conflict, conform analizei The Atlantic: 

  1. Slăbirea dolarului ar duce la vânzarea obligațiunilor americane de către țările străine, crescând dobânzile și făcând datoria SUA mai costisitoare.
  2. Ideea că un dolar mai slab ar relansa producția americană este fragilă, deoarece declinul industrial a afectat majoritatea țărilor bogate, indicând cauze mai profunde decât fluctuațiile valutare.

„Una este dacă un plan are sens în teorie, dar nu și în practică. Acesta nu se potrivește nici măcar în teorie”, a spus Steven Kamin, economist la American Enterprise Institute și fost director al Diviziei de Finanțe Internaționale din cadrul Federal Reserve, pentru redacția The Atlantic.

Trump nu pare să aibă vreun interes în acest plan, deoarece nu a evitat niciodată să prezinte acordurile pe care dorește să le încheie, precum promisiunea de a pune capăt războiului Rusia-Ucraina în 24 de ore sau ideea construirii Gazei într-o stațiune.

Lipsa aparentă de interes a lui Trump pentru planul general care îi este atribuit este probabil un lucru bun. Dacă ar reuși cumva să pună în aplicare așa-zisul acord de la Mar-a-Lago, ar putea urma un dezastru. „Succesul” ar însemna distrugerea sistemului de alianțe care a oferit pace și prosperitate fără precedent de când a fost creat după cel de-al Doilea Război Mondial, notează The Atlantic. Ar însemna o perioadă de haos economic internațional, pe măsură ce țările se străduiesc să găsească alternative la dolar. Aceasta ar putea chiar declanșa o criză financiară globală prin subminarea încrederii în piața titlurilor de trezorerie americane, la fel cum devalorizarea creditelor subprime a subminat încrederea în piața ipotecară în 2008, după cum au scris Kamin și economistul Mark Sobel. „Dolarul ar putea într-adevăr să scadă”, observă ei, «dar nu într-un mod pe care Trump l-ar dori», spun specialiștii.

Deocamdată, Acordul de la Mar-a-Lago rămâne mai puțin un plan veritabil, cât o modalitate prin care susținătorii lui Trump să dea o turnură strategică impulsurilor incipiente ale președintelui, notează The Atlantic. Atenția pe care a primit-o reflectă cererea intensă pentru un fel de justificare coerentă a tarifelor. Dar așteptarea pentru o explicație ar putea fi lungă.

 

Comentarii

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.