MAE: Aproximativ 30 de români vor fi evacuați de pe insula Rodos / ”Nu au fost primite solicitări de asistență consulară” / Un incendiu major a izbucnit pe insula Rodos din Grecia, afectând mai multe zone turistice

incendiu grecia Photo by Valerie GACHE / AFP

Ambasada României la Atena a fost contactată de mai mulți români aflați în zonele afectate de incendii, în insula Rodos, însă nu au fost primite solicitări de asistență consulară, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în urma unei solicitări transmise de G4Media.

Potrivit MAE, între 25 și 30 de cetățeni români se aflau în zona de evacuare și erau în afara oricărui pericol.

Autoritățile locale au mobilizat mijloace de transport pentru evacuarea localnicilor și a turiștilor din zonele afectate de flăcări spre zone sigure de pe continent, conform planurilor de urgență.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reprezentanții Ambasadei României mențin legătura cu românii prezenți pe insulă și cu autoritățile locale, fiind pregătiți să ofere asistență consulară. Cetățenii pot solicita ajutor apelând numerele de telefon ale misiunii diplomatice sau numărul de urgență pus la dispoziție.

Potrivit informațiilor de până acum, situația incendiului nu a necesitat o intervenție consulară a autorităților române, românii aflați în zonă nefiind în pericol, însă Ambasada României în Grecia monitorizează situația și este pregătită să acționeze.

”Până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Atena nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu incendiul aflat în curs de desfășurare în insula Rodos și care a afectat mai multe locații turistice.

Reprezentanții misiunii diplomatice au fost contactați la numărul de telefon de urgență de mai multe persoane aflate în zonele afectate de incendiu, care au informat că numărul cetățenilor români aflați în zona de evacuare ar fi de aproximativ 25-30, toate persoanele aflându-se în afara oricărui pericol.

Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile locale, au fost mobilizate mai multe mijloace de transport pentru evacuarea persoanelor din zonele afectate de incendiu, către zona continentală, conform planului de urgență stabilit de autorități.

Reprezentanții Ambasadei României la Atena mențin în permanență legătura cu cetățenii români aflați în insula Rodos, cu autoritățile locale, cu reprezentanții misiunilor diplomatice acreditate în Republica Elenă și cu celula de criză constituită la nivelul MAE local, fiind pregătiți să acorde asistență consulară conform competențelor”, se precizează în răspunsul trimis de MAE G4Media.

Sute de turişti erau evacuaţi sâmbătă din două hoteluri din staţiunea Kiotari, de pe insula grecească Rodos, în timp ce un incendiu de vegetaţie, care se manifestă pentru a cincea zi consecutiv, riscă să scape de sub control, relatează publicaţia Greek Reporter. Specialiştii avertizează că ţara va trece probabil prin cel mai lung episod de caniculă din istorie.

Kiotari este o staţiune balneară semirurală, considerată de lux, liniştită şi care se remarcă pentru hotelurile sale all-inclusive cu spa şi piscine, pe insula Rodos. Despărţită de două promontorii mici, întinderea lungă cu pietricele negre a plajei Kiotari este dominată de restaurante cu specific local, pizzerii pentru familii şi taverne cu fructe de mare.

Potrivit site-ului local Rodiaki, turiştii au fost evacuaţi din hotelurile „Lindian Village” şi „Rodos Village”. La hoteluri au venit peste 30 de autobuze pentru a transporta turiştii într-o zonă mai sigură.

De asemenea, autorităţile au evacuat satul Laerma şi alte aşezări din zonă.

Pompierii din Rodos continuă să lupte cu incendiile de pe insulă pentru a cincea zi consecutiv, în timp ce locuitorii au fost evacuaţi dintr-un sat central în noaptea de vineri spre sâmbătă. Sătenii din Laerma au primit mesajul de evacuare 112 în jurul orei 22.30.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728875; +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie și numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222.

În acest context, MAE amintește că a fost emisă și o atenționare de călătorie privind menținerea codului roșu de caniculă și a pericolului de incendii în Republica Elenă, pentru intervalul 20 – 27 iulie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: