Mașinile electrice şi hibride, 40% din vânzările Renault în Europa anul acesta. Șefii companiei franceze spun că și-au dublat cota de hibride și electrice în doi ani

Renault 5 Prototype and Renault 5 Sursa foto: Renault

Procentul deținut de mașinile complet electrice şi cele hibride în vânzările Renault în Europa s-a dublat în acest an comparativ cu situaţia din ultimii doi ani, a declarat un director al grupului francez, transmite Reuters.

“În Europa, vom ajunge la 40% în acest an”, a declarat directorul operaţional de la Renault, Fabrice Cambolive, care susține că marca este bine poziţionată pentru a gestiona tranziţia la vehiculele electrice până în 2030.

Comparativ, în 2021, modelele electrificate au reprezentat un sfert din vânzările mărcii Renault în Europa şi aproximativ o treime în prima jumătate a lui 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Devansat de noi veniţi precum Tesla şi mai mulţi constructori auto chinezi, precum şi de mari constructori auto tradiţionali precum Volkswagen şi Stellantis, Renault şi-a pus speranţele în segmentul automobilelor electrice pe noul Megane şi pe două noi modele mici, Renault 5 şi Renault 4. Acestea vor fi prezentate de grupul auto francez la Salonul auto de la Paris, care a început astăzi, 17 octombrie și se va încheia duminică, 23 octombrie .

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, urmează să aibă o reuniune cu analiştii şi investitorii în data de 8 noiembrie, ocazie cu care este aşteptat să ofere noi informaţii cu privire la strategia grupului, inclusiv detalii cu privire la planul său de a crea o divizie specializată pe producţia de vehicule electrice. O altă divizie va fi dedicată dezvoltării şi producţiei de motoare şi cutii de viteze termice şi hibride de nouă generaţie E-TECH, iar această divizie va include operaţiunile din România, Spania, Portugalia, Turcia şi America Latină.

Vânzările auto scad din cauza inflației

Fabrice Cambolive a pus că, la nivelul întregii industrii auto din Europa, comenzile pentru noi vehicule au scăzut în ultimele luni ca urmare a accelerării inflaţiei. “De mai multe luni, am observat o scădere a comenzilor în Europa, de aproximativ 20%”, a spus Cambolive. 

În pofida acestui declin, pe ansamblul acestui an, înmatriculările de autovehicule noi în Europa ar urma să fie la un nivel comparabil cu cel din 2021, exceptând situaţia în care actualele probleme de pe lanţurile de aprovizionare, în special deficitul de semiconductori, nu vor perturba şi mai mult producţia, a adăugat Cambolive.

Ediţia din acest an a Salonului auto de la Paris va fi prima organizată după 2018, când a atras peste un milion de vizitatori. Ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Salonul mondial al automobilului de la Paris este un eveniment organizat o dată la doi ani, în alternanţă cu Salonul auto internaţional de la Frankfurt. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: