Ilie Bolojan la Adunarea Generală Anuală a membrilor Camerei de Comerţ Americane: Vom rămâne o ţară proeuropeană şi proatlantică, pentru că sunt două elemente de bază care au făcut să progresăm în toţi aceşti ani

Ilie Bolojan, conferință Cotroceni Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a arătat, în mesajul transmis joi, la Adunarea Generală Anuală a membrilor Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), că România va rămâne o ”ţară proeuropeană şi proatlantică”. ”Apartenenţa la NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii au însemnat siguranţă, au însemnat securitate, iar apartenenţa la Uniunea Europeană a însemnat acces la pieţele europene, transferul de tehnologie şi acces la fondurile europene care au schimbat faţa ţării noastre”, a menţionat el, transmite News.ro.

”În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru investiţiile pe care le-aţi realizat în România în toţi aceşti ani. Cele peste 200.000 de locuri de muncă şi miliardele de dolari investite în ţara noastră înseamnă taxe şi impozite virate la bugetul de stat, înseamnă transfer de tehnologie, înseamnă acces la pieţe şi înseamnă prosperitate pentru economia românească”, a afirmat Ilie Bolojan, în mesajul transmis în cadrul Adunării Generale Anuale a membrilor Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham).

El a subliniat că fiecare investiţie care se face în România înseamnă un plus de calitate şi de prosperitate pentru cetăţenii ţării.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Suntem într-o perioadă complicată, dar pentru România câteva lucruri sunt cât se poate de clare. Vom rămâne o ţară proeuropeană şi proatlantică, pentru că sunt două elemente de bază care au făcut să progresăm în toţi aceşti ani. Apartenenţa la NATO şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii au însemnat siguranţă, au însemnat securitate, iar apartenenţa la Uniunea Europeană a însemnat acces la pieţele europene, transferul de tehnologie şi acces la fondurile europene care au schimbat faţa ţării noastre în multe locuri. Aceste direcţii sunt convergente şi le vom susţine în continuare”, a adăugat Bolojan, în mesajul transmis.

El s-a referit şi la reducerea cheltuielilor bugetare.

”În ceea ce priveşte stabilitatea economică internă, este o perioadă în care am acumulat deficite importante ca ţară şi este nevoie în anii următori să le corectăm prin reducerea cheltuielilor bugetare, prin încasarea veniturilor la bugetul de stat, prin combaterea evaziunii fiscale, prin accesarea fondurilor europene pentru a asigura investiţii şi dezvoltare. Un guvern nu schimbă o ţară, dar creează condiţii pentru ca firmele din ţara respectivă, pentru ca oamenii din ţara respectivă să schimbe lucrurile. Şi sper să facem tot ceea ce este posibil să creăm un context bun, în aşa fel încât dumneavoastră, investitorii, să aveţi condiţii cât mai bune pentru investiţii şi pentru afaceri bune în România şi în anii următori. Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ceea ce faceţi, vă asigur de respectul meu şi de tot sprijinul pe care îl pot acorda economiei din România. Mulţumesc Statelor Unite ale Americii, mulţumesc Ambasadei, mulţumesc investitorilor americani în România şi tuturor celor care lucrează în aceste companii!”, a afirmat preşedintele interimar.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.