Companie de tehnologie Continental, cu centru de inginerie la Timișoara, și-a prezentat, pentru prima dată în România, o mașină autonomă, mai precis o platformă de dezvoltare pentru tehnologii care sunt necesare pentru funcționarea sistemelor de mobilitate fără șofer în viitor. Vehicule autonome, propulsate electric – fără șofer, volan sau pedală de frână – vor aduce o contribuție importantă la îmbunătățirea traficului, susțin promotorii săi. Dezvoltarea acestui vehicul autonom a fost realizată împreună cu compania EasyMile. Vehiculul autonom a fost testat în Piața Unirii din Timișoara

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Industria automotive trece printr-o transformare completă, de la una în care mașina reprezintă un concept format din componențe la un vehicul care are în prim plan funcționalitățile și software-ul. Mașina devine un smartphone pe roți, cu funcții precum aplicațiile în top, urmate la nivel secund de un sistem de operare, apoi de 4-5 computere cu o putere ridicată de calcul, iar abia apoi vin componentele precum senzorii și actuatorii. Nu mai putem discuta despre vehicule individuale, ci despre interconectarea lor care merge în direcția unui ecosistem de mobilitate inteligentă, integrând diverse modalități de transport, de la trotineta și bicicleta eletrice la mașini și chiar sisteme de transport public. Așa cum este chiar robo-taxiul prezentat azi. Toate aceste direcții sunt dezvoltate în strânsă conexiune cu megatrendurile industriei: conducerea autonomă, conectivitatea, electrificarea”, a spus Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Vehiculul autonom a fost testat în Piața Unirii din Timișoara. Sute de persoane au experimentat deplasarea într-o mașină fără șofer.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Tehnologia pentru vehicule autonome, pe care Continental și EasyMile o folosesc, este gata pentru producția de serie, spun reprezentanții companiei.