Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene promite că va lansa până la sfârșitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027

Sursa: Unsplash Sursa: Unsplash

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță, într-un comunicat de presă, că va lansa până la sfârșitul anului 2023 toate apelurile majore de proiecte aferente perioadei de programare 2021-2027, pentru ca proiectele să susțină economia și creșterea nivelului de trai al românilor.

Obiectivele ministerului sunt ca în anul 2025 să fie vizibile în mod cuantificabil primele rezultate ale implementării proiectelor finanțate din fondurile alocate României în perioada de programare 2021-2027. Concomitent, lansarea apelurilor de proiecte va fi corelată cu țintele de absorbție, respectiv cu sumele care trebuie solicitate Comisiei Europene spre rambursare în vederea evitării dezangajării fondurilor alocate.

„Perioada de programare 2021-2027 ne pune la dispoziție 45 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru investiții în domenii de importanță strategică pentru România, cum sunt infrastructura de transport, cea spitalicească, pentru apă și apă uzată, managementul deșeurilor, dezvoltare și regenerare urbană. Fără a mai lua în calcul și finanțările derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Trebuie să ținem cont de natura multianuală a Politicii de Coeziune și să avem, în sfârșit!, abordarea sinergică prin care corelăm apelurile de proiecte cu țintele de absorbție. Avem o șansă istorică pe care nu putem să o ratăm! În acest fel vom preîntâmpina eventualele blocaje care am învățat din perioadele anterioare de programare că pot apare în implementare, cu impact asupra riscului de dezangajare”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

MIPE anunță că evaluarea proiectelor va fi simplificată, pentru ca cele două etape de evaluare (CAE- conformitatea administrativă și eligibilitatea și ETF – evaluarea tehnico-financiară) să fie cat mai suple, obținându-se astfel deblocarea proiectele depuse spre evaluare, care uneori durează și peste un an de zile. Astfel, se are în vedere ca evaluarea CAE să fie cât mai simplificată, eventual la nivel de declarație prin care solicitantul să își asume respectarea  declarațiilor din ghid, urmând ca informațiile să fie validate la semnarea contractului. În situația unor declarații eronate, contractul de finanțare nu va mai fi semnat. Suplimentar, cu ajutorul bazelor de date integrate, evaluarea ETF urmează să devină un proces  digitalizat. Verificarea documentelor doveditoare se va derula  pentru proiectele cu punctaj și buget corespunzător.

La sfârșitul acestei luni, toate Autoritățile de Management pentru Programele Operaționale prin care România va atrage fondurile alocate perioadei de programare 2021-2027 vor fi încărcat în sistemul electronic de comunicație cu serviciile Comisiei Europene: Regulamentul de Organizare și Funcționare, organigrama, fișe de post, procedurile operaționale și cadrul protocolar, astfel  încât să nu existe întârzieri în implementarea proiectelor.

La nivelul MIPE, în data de 18 august va fi organizată o nouă ședință pentru a analizarea progresului pregătirii atragerii fondurilor alocate pentru perioada de programare 2021-2027.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: