Miniştri de Finanţe din G7, reuniţi sâmbătă în Italia, cer Israelului să ”garanteze” serviciile bancare ale băncilor palestiniene, astfel încât să evite ca tranzacţii vitale în Cisiordania ocupată să fie blocate, potrivit unui proiect al unui comunicat final obţinut de către AFP, transmite News.ro.
”Îndemnăm Israelul să ia măsurile necesare în vederea garantării menţinerii serviciilor bancare între băncile israeliene şi palestiniene”, îndeamnă în acest text marii trezorieri ai celor mai bogate ţări din lume.
Ei lansează acest apel în urma ameninţării, săptămâna aceasta, a Israelului de a priva băncile palestiniene de acces la sistemul bancar israelian.
Aceste ameninţări au îngrijorat puternic Statele Unite.
”Tăierea băncilor palestinene de omoloagele lor israeliene ar crea o criză umanitară”, avertiza joi secretara americană a Trezoreriei Janet Yellen, prezentă la Stresa.
Ea anunţa că i-a scris premierului israelian Benjamin Netanyahu cu privire la acest subiect.
”Aceste canale bancare sunt esenţiale în efectuarea unor tranzacţii care permit importuri din Israel în valoare de opt miliarde de dolari, inclusiv electricitate, apă, carburant şi (în domeniul) alimentar şi facilitează exporturi în valoare de aproximativ două miliarde de dolari pe an de care depind mijloacele de subzistenţă ale palestinienilor”, sublinia ea.
În proiectul ”declaraţiei finale”, miniştrii Finanţelor din cadrul G7 cer ca ”tranzacţiile financiare vitale şi schimburile de servicii esenţiale să continue”.
Ei cer Israelului să ”verse Autorităţii Palestiniene veniturile vamale reţinute, având în vedere nevoile bugetare urgente”.
Israelul colectează taxele vamale în numele Autorităţii Palestiniene, aflată la putere în Cisiordania ocupată, pe care este obligat să i le predea, conform Acordurilor de la Oslo din 1994.
Însă, de la 7 octombrie, Israelul a încetat să înapoieze toate aceste venituri vamale, spunând că refuză să finanţeze mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, pe care o consideră drept o ”organizaţie teroristă”.
Miniştrii G7 cer totodată Israelului ”să suprime sau să relaxeze celelalte măsuri care au un impact negativ asupra comerţului, pentru a evita o agravare şi mai puternică a situaţiei economice în Cisiodania” ocuaptă.