Ministrul Agriculturii: România este asigurată în acest an în ceea ce privește securitatea alimentară, în ciuda secetei

seceta canicula agricultura grau porumb Sursa foto: Pixabay / Remaztered Studio

România este asigurată din punct de vedere al securităţii alimentare, chiar dacă anul acesta a fost unul secetos, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres.

“Vreau să vă spun că din punctul de vedere al securităţii alimentare, România este asigurată. De ce spun acest lucru? Pentru că şi anul acesta, chiar dacă a fost secetos la culturile de toamnă, am realizat o producţie cu aproape 1,7 milioane tone la grâu mai mult ca în anul 2023. În continuare am speranţa că şi la porumb vom avea o producţie foarte bună, pentru că atunci când ai aproape 890.000 – 900.000 de hectare cu porumb în sistem irigat, cu o medie de 12-14 tone, din start, din cele 2,7 milioane de hectare însămânţate cu porumb, numai din sistemul de irigat faci undeva între 10 şi 11 milioane de tone. Deci, din punct de vedere al consumului intern, dacă vorbim şi de zootehnie, dar şi de export, România are cantităţile necesare astfel încât să acoperim aceste lucruri”, a precizat Barbu, prezent la o conferință de specialitate.

Acesta a afirmat că Ministerul Agriculturii trebuie să ia măsuri urgente, pentru că anul acesta, din punct de vedere al schimbărilor climatice şi al secetei “care se abătut peste România”, sunt afectate peste două milioane de hectare.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Vorbim aici de culturi de toamnă, dar şi de culturi de primăvară. Chiar ieri am avut o întâlnire cu fermierii dintr-un judeţ afectat de secetă, judeţul Olt, şi vreau să spun că Ministerul Agriculturii şi Guvernul, în momentul de faţă, sunt foarte aproape de ei, pentru a trece peste această perioadă grea. Singura soluţie prin care fermierii vor putea să continue această activitate şi vor putea să însămânţeze anul agricol următor este să venim cu partea economică şi cu sprijin pentru a diminua pierderile pe care le-au avut. Bineînţeles, trebuie să aibă resursele financiare astfel încât să poată însămânţa culturile de toamnă”, a adăugat Barbu.

Ministrul Agriculturii a menţionat importanţa investiţiilor în sistemul de irigaţii din România, precizând că în prezent sunt peste 1,6 milioane de hectare reabilitate.

“În momentul de faţă, România are aproape 1,6 milioane de hectare care sunt reabilitate şi sunt irigate. (…). Am lucrat ca şi director general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare pe tot ceea ce înseamnă sistem de irigaţii în România şi îmi aduc aminte că în 2014 în România se irigau undeva la 180.000 de hectare. În 2015 s-a plecat cu acel plan ambiţios de reabilitare a peste 2 milioane de hectare de irigaţii în România, cu sprijin de la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro, investiţii practic în infrastructura principală de irigaţii. Bineînţeles, complementar, prin proiectele pe fonduri europene, am suplimentat pentru infrastructura secundară de irigaţii, sprijin direct către fermier, astfel încât să poată reabilita această infrastructură secundară de irigaţii şi să-şi achiziţioneze acele echipamente, ca să închidem acest ciclu: infrastructură principală, infrastructură secundară şi echipamente ca apa să ajungă la plantă”, a adăugat şeful MADR.

România a obţinut anul trecut o producţie de grâu de 9,635 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,208 milioane hectare, în timp ce producţia de porumb boabe a fost de 8,522 milioane de tone de pe 2,373 milioane hectare, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.

Oficiali din ministere şi instituţii participă, marţi, la conferinţa cu tema “Schimbările climatice – Marile provocări, marile riscuri”, organizată de Antena 3 şi Administraţia Naţională de Meteorologie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: