Discuţiile reprezentanţilor misiunii Fondului Monetar Internaţional şi ai Ministerului Finanţelor s-au axat pe evoluţia economiei româneşti şi pe pachetele de măsuri recente, FMI recunoscând eforturile şi angajamentul ferm al actualului Guvern pentru reforme consistente, potrivit ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Vizita misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, condusă de şeful misiunii pe România, Joong Shik Kang, a fost o ocazie excelentă pentru a reitera eforturile noastre de a stabiliza şi consolida finanţele publice. Am avut discuţii substanţiale, în cadrul acestei vizite pe care Fondul o face periodic ţărilor membre, axate pe evoluţia economiei româneşti şi pe pachetele de măsuri recente. Suntem pe o direcţie semnificativ îmbunătăţită, iar misiunea FMI a recunoscut eforturile şi angajamentul ferm al actualului Guvern pentru reforme consistente. Reprezentanţii FMI au salutat măsurile recente. Deşi acestea generează dezbateri intense, acţionăm cu deplină convingere asupra necesităţii lor. Nu pentru că ne-o spune FMI sau alţi parteneri externi, ci pentru că viitorul economic al României depinde de responsabilitatea cu care tratăm acest moment”, a scris ministrul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că o ajustare voluntară este întotdeauna mai lină decât una impusă şi ceea ce fac autorităţile în această perioadă pentru o economie sănătoasă este să reconstruiască o fundaţie şubrezită de deficitul ridicat.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Vrem o economie sănătoasă şi rezilientă, iar tot ceea ce facem în această perioadă reprezintă fundaţia pe care o reconstruim, şubrezită de deficitul nepermis de ridicat şi de gestionarea deficitară a finanţelor publice din ultimii ani. Acesta este mesajul pe care l-am transmis şi azi reprezentanţilor FMI şi pe care îl vom relua ori de câte ori este necesar”, a punctat Aleandru Nazare.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, efectuează o vizită la Bucureşti, în perioada 3 – 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti.

“Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, a anunţat instituţia financiară internaţională.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 – 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza anterior, până la 1,6%, potrivit raportului “World Economic Outlook” (WEO), publicat în luna aprilie 2025 de instituţia financiară internaţională.