Un deficit bugetar la cinci luni de 2,33% “nu este de joacă”, constată noul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, citat de News.ro. El a precizat că este în interesul României să gestionăm deficitul bugetar, pentru a nu afecta investiţiile, şansa noastră pentru dezvoltare pe termen lung şi a precizat că planul de măsuri la care lucrează şi care urmează să fie aprobat la nivelul coaliţeii vizează să închidem anul bugetar la nivelul ţintei de deficit asumate cu Comisia Europeană, 4,4% din PIB.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Citește și:

BREAKING Deficitul bugetar a crescut puternic, la 2,32% din PIB, în primele cinci luni ale anului

 

”Este o realitate, sunt cinci luni de execuţie bugetară, 2,33% din PIB, deficitul bugetar, 37 de miliarde de lei, aceasta este realitatea astăzi. Nu putem sta cu mâna în sân, pentru că după cinci luni 2,33% deficit bugetar nu este de joacă şi tocmai de aceea încă de la audieri şi din primele zile de mandat şi aceasta este a doua săptămână de când am preluat mandatul, m-am concentrat pe acest plan de măsuri care urmează să fie agreat la nivelul coaliţiei şi să putem să gestionăm corespunzător riscul de deficit bugetar”, a spus Marcel Boloş, la sediul PNL.

Ministrul Finanţelor a arătat că ”este în interesul României să gestionăm deficitul bugetar, pentru a nu afecta investiţiile care sunt şansa noastră pentru dezvoltare pe termen lung”.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

”Aceasta este abordarea corectă în prezent pentru ca acest plan de măsuri să intre în vigoare şi să putem să închidem anul bugetar la nivelul ţintei de deficit asumate cu Comisia Europeană, 4,4% din PIB”, a precizat ministrul.

Boloş a menţionat că pe fiecare scenariul pe care l-au luat în discuţie au şi impactul bugetar corespunzător.

”Ar fi nedrept să vă spun acum măsuri din planul pe care îl avem în vedre şi după aceea ele să nu fie puse în aplicare, mai mult, să inducem această stare de panică în rândul contribuabililor, dar este o certitudine că acest plan trebuie pus”, a precizat Boloş.