Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Absorbţia fondurilor europene va ajunge la 88% la finalul lunii septembrie

bani euro schengen

Absorbţia fondurilor europene este, în prezent, de 84% şi va ajunge la 88%, la finele lunii septembrie, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la audierile din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, transmite Agerpres.

“O să fiu succint, evident, vă transmit şi datele tehnice pe fiecare program. Absorbţia era la 76%, acum este 84%. Cu ceea ce am ‘în casă’, în sensul de declaraţie de cheltuieli care trebuie trimise la Comisie, de 1,5 miliarde, ajungem la 88%, la finalul lunii septembrie, să fie returnaţi banii de către Comisie. Încă o dată, obiectivul pe care l-am fixat şi prin ordin de ministru este ca 94% să avem gradul de absorbţie la final de an, dar plăţi către beneficiari, şi asta e foarte important, pentru că până la urmă eligibilitatea se face pe cheltuieli efectuate la 31 decembrie, să fie 110%. De ce fac 110%? Pentru că avem şi proiecte care au asupra lor suspiciuni de fraudă, de nereguli sau pot comporta alte suspiciuni în cadrul auditării acestor cheltuieli, atât de către Autoritatea de Certificare şi Plată, dar şi de către Autoritatea de Audit a României. Atunci, pentru a avea această rezervă, plăţile către beneficiari la 31 decembrie trebuie să fie de 110% şi vorbesc per total programe, evident, în interiorul axelor”, a spus Câciu.

Acesta a adăugat că experţi din cadrul ministerului de resort se află în discuţii cu cei de la Comisia Europeană pentru a face posibilă continuarea proiectelor aflate “la zi” şi mutarea unor fonduri de la “acele axe care nu sunt performante”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Urmează ca, în această lună, să facem ultimele modificări de program în discuţii cu Comisia şi discuţii foarte aplicate, nu doar corespondenţă. Oamenii care lucrează pe aceste programe sunt la Bruxelles şi în legătură permanentă cu experţii tehnici din Comisie să mutăm acei bani care pot fi folosiţi, pe de o parte pentru proiectele la zi sau pentru axele performante, unde avem supraplăţi şi acele axe care nu sunt performante. Vom continua proiecte în exerciţiul financiar următor, dacă este cazul, dar, încă o dată, păstrând indicatorii de program, astfel încât să nu avem corecţii pe total program”, a subliniat demnitarul.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a fost audiat, marţi, în Comisia pentru Afaceri Europene cu privire la stadiul jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: