Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi că cea mai mare pensie de magistrat, în plată, este de 69.343 de lei, care net înseamnă 56.700 lei, adică echivalentul a peste 11.000 de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
El a precizat că, pentru pensiile acum în plată, singura soluţie de reducere spre un nivel just, din punct de vedere social, este impozitarea progresivă, transmite news.ro.
”Pentru ceea ce este în plată acum, există o singură soluţie, oricât de mult s-ar speria dreapta radicală, impozitarea progresivă a veniturilor, în general”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole, la Europa FM, despre reforma pensiilor magistraţilor.
El a precizat că am avut o decizie de neconstituţionalitate din partea Curţii pentru acest mecanism de supraimpozitare pentru pensiile speciale, pentru că nu exista nimic comparabil, dar atunci când toate veniturile vor fi impozitate progresiv, nu va scăpa, evident, nici pensia specială.
”Deci pentru pensiile acum în plată, singura soluţie de reducere spre un nivel just, din punct de vedere social, este impozitarea progresivă”, a subliniat ministrul.
Florin Manole a arătat că cea mai mare pensie aflată în plată, în categoria magistraţilor, este de 69.343 de lei, care net înseamnă 56.700 lei. El a precizat că, pentru această pensile, din bugetul de asigurări sunt 21.000 de lei şi 48.200 lei din bugetul de stat.
”Cifrele astea, nici nu trebuie să ne raportăm la cea mai mare, sunt enorme”, a spus ministrul, arătând că pensia medie în România este sub 3.000 de lei.
”E injust, e mai mult decât îşi poate permite oricum să susţină bugetul şi nu e normal să se întâmple aşa ceva. Lucrurile astea trebuie corectate”, a explicat ministrul.