Ministrul Muncii va prezenta în coaliție soluțiile propuse de noi și apoi așteptăm răspunsul/ Liderii sindicaliștilor din educație spun că protestul de marți se va ține

Greva

Liderii celor trei mari sindicate din educație au anunțat luni, după negocierea cu ministrul Muncii, Marius Budăi, că protestul programat pentru marți, 30 mai, rămâne valabil.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că la negocieriel de luni cu sindicatele din Educaţie a avut „un mandat desprins pe două paliere”: de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva şi de a scurta termenul iniţial propus de 15 iulie când să discutăm aplicat, la nivel tehnic pe grile, menţionând că aceste discuţii au început deja. La rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că, în acest moment, ”nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene”. ”

Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a, în cazul învăţământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, astfel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată”, a arătat ea.

Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr au declarat că i-au transmis ministrului Muncii cererile deja cunoscute pentru creșterea salariilor, iar acesta le va prezenta în coaliția PSD-PNL-UDMR și va veni cu un răspuns.

Cei trei lideri sindicali au spus că au cerut o creștere de salarii imediată și garanția că în viitoarea lege a salarizării salariul cadrelor didactice debutante vor fi echivalente cu salariul mediu brut pe economie (circa 4.500 de lei net în acest moment).

Principalele declarații ale celor trei lideri sindicali:

  • Am repetat și azi revendicările: majorare salarială până la finalul anului și garanția printr-un act normativ că profesorul debutant va avea salariul cel puțin egal cu salariul mediu brut
  • Am proprus coeficientul de ierarhizare 1 din Legea salarizării unitare, articolul 12, să fie multiplicat cu 3.000 de lei, nu cu 2.500 de lei, ca acum (ceea ce ar duce la creșterea salariilor – n.red.)
  • A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliție propunerea noastră și să o analizeze pentru a veni rapid cu un răspuns
  • Am convenit să ne întâlnim în perioada următoare pentru grilă
  • Protestul de marți se ține
  • Majorarea salarială cerută pentru acest an e de 25%
  • Să nu mai spună guvernanții că așteaptă avizul Băncii Mondiale, ele sunt deja cunoscute la BM
  • De azi a început să se miște și mediul universitar, am avut profesori care au ieșit la grevă
  • Cu cât amână rezolvarea, cu atât se acutizează criza.
  • Nu înțelegem de ce a fost o pauză de 3 zile de negocieri, ei știau încă de vineri propunerile noastre
  • Atrag respectuos atenția că majoritatea profesorilor sunt în grevă
  • Ministrul Muncii ne-a spus că sunt dispuși să discute cu noi despre noua grilă din legea salarizării bugetare
  • Toată grila pe care am propus-o pleacă de la salariul debutantului egal cu salariul mediu brut pe economie
  • L-am întrebat pe ministrul Budăi dacă are mandat să ne propună ceva, a spus că nu, trebuie să discute în coaliție

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *