Ministrul Turismului spune că se lucrează la un memorandum privind sprijinul pentru cei din HoReCa afectaţi anul trecut de pandemie

app restaurant Foto: Pexels

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, anunţă, miercuri, că este posibilă acordarea de sprijin financiar pentru operatorii din HoReCa afectaţi de pandemia de COVID-19 în anul 2021, el arătând că estimările celor din domeniu arată că ar fi nevoie de ajutor financiar în cuantum de 280 de milioane de euro. Ministrul a ţinut să sublinieze, însă, că un astfel de program, la care ministerul de resort lucrează în prezent, nu poate fi implementat mai devreme de rectificarea bugetară, scrie News.ro.

„Există o solicitare venită la minister – de fapt există mai multe, dar una este structurată – de a pune eventual în valoare un nou program de susţinere a celor care activează în HoReCa şi care au fost afectaţi de pandemie şi în cursul anului 2021, pentru că se ştie, a funcţionat un astfel de program şi ministerul, statul în fond, a sprijinit HoReCa cu o sumă de aproximativ 450 de milioane de euro pentru a compensa pierderile generate de pandemie în cursul anului 2020. Conform estimărilor primite la minister, ar fi nevoie de o sumă de aproximativ 280 de milioane de euro, în analiza domniilor lor. Ministerul a făcut deja câţiva paşi pregătitori pentru aşa ceva în sensul că am creat cadrul legal, adică am iniţiat şi a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care permite constituirea unei ediţii a doua, eventual pentru sprijinul celor din HoReCa. Pe de altă parte, în momentul de faţă direcţia de specialitate din minister lucrează la constituirea programului în sine, însă aşa cum s-a întâmplat şi în anul 2021, atunci când s-a iniţiat şi s-a adoptat prima schemă pentru sprijin pentru HoReCa, e nevoie şi de o aprobare în Guvern. Lucrăm la un astfel de memorandum pe care în săptămânile următoare îl vom prezenta într-o şedinţă de guvern pentru a fi aprobat şi a sta la baza iniţierii unei noi etape pentru sprijinul HoReCa”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu miercuri după amiază, la Ploieşti unde a participat la un eveniment la Universitatea Petrol-Gaze.

Acesta a subliniat că în toate discuţiile avute, la nivelul oficialilor Guvernului, dar şi în teritoriu, i-a informat pe cei care activează în domeniu ospitalităţii că acordarea unui eventual ajutor este posibil doar după următoarea rectificare bugetară.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Abia atunci putem, eventual, pune în practică o eventuală etapă a doua pentru HoReCa”, a adăugat Cadariu.

Întrebat dacă are încredere că un astfel de program ar putea fi implementat având în vedere actualul context economic, acesta a spus că ministerul își face datoria. ne facem datoria”, explicând că, deşi de obicei exist alocare bugetară şi apoi de face un program, de data aceasta ministerul parcurge toate etapele pentru a fi pregătit dacă vor exista fonduri naţionale sau bugetare, iar timpul de implementare să fie „extrem de scurt”.

”Mai mult decât atât, lucrăm cu cei de la STS şi pregătim şi platforma digitală pe care să fie derulat un astfel de program”, a adăugat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: