Omul de afaceri Mohammad Murad i-a transmis un mesaj premierului Nicolae Ciucă în care îi solicită să intervină şi să nu se mai construiască în staţiunile din sudului litoralului ca în Mamaia, afirmând că astfel vor fi stricate şi Neptun, Olimp, Jupiter, Venus. Murad a postat, marţi, pe pagina sa de Facebook, un mesaj despre situaţia din turism, scrie News.ro.
„Domnule prim-ministru, vă rugăm din suflet, greşeala din Mamaia să nu se repete în sud. Vrem să interveniţi să daţi ordonanţă să nu se mai facă construcţii ca în Mamaia. O să stricaţi şi staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Venus. Fac apel. Faceţi ceva”, a afirmat omul de afaceri.
El a susţinut că în Constanţa mafia imobiliară este condusă de procurori.
„Eu ştiu că mafia imobiliară este foarte puternică, condusă de procurori în Constanţa. Cei care conduc mafia imobiliară în Constanţa sunt procurorii. Cine a permis acest lucru procurorilor? Eu am fost sunat de patru ori de un procuror ca să-mi dau acordul pentru o construcţie lângă mine. Cum se permite aşa? Îl întreb pe ministrul Justiţiei, domnul Cătălin Predoiu, cum permiteţi procurorilor să sune pe un om de afaceri ca să dea aviz contra interesului lui că altfel îţi face dosar. Aştept să îmi facă dosare, domnul procuror. Vă rog să-mi faceţi dosare că văd că numai aşa se lucrează în Constanţa. Constanţa este total atipică. Cele mai multe dosare şi şantaje care se întâmplă în România sunt în Constanţa. Jumătate din ceea ce se întâmplă în România este doar în Constanţa. Cine conduce mafia din Constanţa? Toţi constănţenii ştiu cine conduce mafia”, a afirmat Mohammad Murad.
El a menţionat că îşi doreşte ca Olimp să rămână staţiune şi să nu se transforme într-un cartier precum Mamaia.
„Daţi ordonanţă, opriţi toate proiectele pentru că vor fi cartiere ca în Mamaia. Cea mai căutată staţiune de pe litoral este Olimpul, unde am făcut investiţie majoră. Şi alţii au făcut. Dorim să rămână staţiune turistică, nu cartier de oraş. Vă rog, învăţaţi din greşelile altora. Interveniţi. Domnul ministru al Turismului, faceţi ceva, nu staţi ascuns, ieşiţi şi spuneţi gata cu construcţiile haotice, fără parcări, fără urbanism, fără sistematizare. Nu e normal”, a mai transmis omul de afaceri.
Mohammad Murad a fost preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc şi deţine mai multe investiţii pe litoral.