Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării din cauza lipsei resurselor financiare

Navrom Sursă foto: Navrom.ro

Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării, începând de duminică, din cauza lipsei resurselor financiare, compania susţinând că are de primit de la Ministerul Transporturilor 4,3 milioane de lei, reprezentând subvenţia pentru transporturile pe apă. Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a afirmat că mai sunt şi alţi operatori de transport astfel încât locuitorii din Delta Dunării nu vor fi în imposibilitatea de a se deplasa. De asemenea, la începutul săptămânii viitoare va exista o întâlnire la Ministerul Transporturilor pentru a se încerca deblocarea acestei situaţii, scrie News.ro.

Cursele de pasageri şi de mărfuri dinspre Tulcea către Delta Dunării au fost oprite începând de duminică.

„Începând cu data de 26 iunie, Navrom Delta SA Tulcea se va afla în imposibilitatea operări navelor de transport pasageri şi mărfuri de strictă necesitate, între municipiul Tulcea şi localităţile situate în Delta Dunării, din cauza lipsei resurselor financiare. Situaţia a fost generată independent de voinţa noastră, până la momentul actual Navrom Delta SA Tulcea îndeplinindu-şi în totalitate obligaţiile din contractul ce prevede asigurarea mobilităţii persoanelor izolate din Delta Dunării. În speranţa unei rezolvări rapide a situaţiei, ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, se arată într-un comunicat transmis de Navrom Tulcea.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Directorul Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a declarat pentru News.ro, că există un buget aprobat de Parlament şi derulat prin Ministerul Transporturilor care priveşte subvenţia pentru transporturile pe apă. El a menţionat că societatea pe care o conduce a participat la licitaţia pentru transportul pe apă în Delta Dunării de la începutul acestui an, a câştigat-o, iar din luna aprilie nu a mai primit subvenţia din partea Ministerului Transporturilor.

Nicolae Chichi a precizat că datoria ministerului către Navrom Tulcea este de 4,3 milioane de lei. El a mai afirmat că în prezent are datorii la firma de unde a cumpărat combustibil şi pentru plata salariilor de peste un milion de lei.

Directorul Navrom Tulcea speră ca situaţia să se deblocheze săptămâna viitoare.

„Este singura flotă de pasageri din Delta Dunării. Şi aprovizionarea se face cu noi. Ne-am specializat, avem nave cu refrigerare, cu congelarea, cu saloane pentru pasageri”, a mai declarat Nicolae Chichi.

Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a declarat pentru News.ro că va avea luni o întâlnire cu conducerea Navrom, iar marţi se va afla la Ministerului Transporturilor.

„Luni mă voi întâlni cu reprezentanţii NAVROM, iar marţi voi avea o întâlnire la Ministerului Transporturilor faţă de acest subiect. Dar e important de ştiut că locuitorii din Deltă nu sunt în imposibilitatea de a se deplasa, mai sunt operatori de transport care efectuează curse”, a afirmat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: