Nestlé România a înregistrat o creștere de 7,2% a afacerilor în primul semestru din 2024, în timp ce în Europa compania a crescut cu 4,5%, potrivit unui comunicat de presă al Nestlé.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Anunțăm rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului ale Nestlé România, reușind să obținem o creștere solidă de 7,2%. Acest rezultat reflectă concentrarea echipei noastre de a furniza produse de înaltă calitate și de a satisface nevoile în continuă evoluție ale consumatorilor noștri. Privind înainte, suntem încrezători în capacitatea noastră de a continua pe aceeași traiectorie, pentru a obține al unsprezecelea an consecutiv de creștere pentru Nestlé România”, spune Silvia Sticlea Country Manager, Nestlé România.

Vânzările totale la nivel de grup au fost de 45,0 miliarde CHF (-2,7%), cu un impact al schimbului valutar de -4,4%. Ca perspective pentru întregul an 2024, compania se așteptă la o creștere organică a vânzărilor de cel puțin 3%. Creșterea organică de 4,5% a fost generalizată în toate zonele geografice și aproape toate categoriile. Pentru 2024, compania se așteaptă la o creștere organică a vânzărilor de cel puțin 3%.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant