Aproape 96% dintre autoturismele înmatriculate în Norvegia în luna ianuarie au fost modele electrice, ceea ce permite acestei ţări să se apropie vertiginos de obiectivul conform căruia în 2025 vor fi vândute numai automobile electrice, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Consiliul pentru Traficul Rutier din Norvegia (OFV) a informat, luni, că 8.954 dintre cele 9.343 de autoturisme înmatriculate luna trecută în Norvegia, sau 95,8% din total, au fost vehicule electrice. Cele mai vândute autoturisme au fost Toyota bZ4X, urmat de Volkswagen ID.4 şi Nissan Ariya.

În plus, dintre cele 50 de automobile cele mai vândute în Norvegia, doar două modele au fost de tip non-electric, însă primul din aceste modele se situează abia pe locul 33 în topul vânzărilor.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Nu am mai văzut niciodată aşa ceva…Dacă restul anului va continua la fel ca şi în ianuarie, ne vom apropia foarte rapid de obiectivul 2025”, a declarat directorul OFV, Oyvind Solberg Thorsen. “Însă dacă vrem să trecem linia de sosire cu 100% autoturisme electrice, este necesar să menţinem stimulentele care fac rentabilă alegerea unui automobil electric în raport cu alte modele”, a adăugat Solberg Thorsen.

Mare producător de petrol şi gaze, Norvegia penalizează deţinătorii de automobile cu motoare pe benzină şi motorină cu taxe mari, în timp ce scuteşte automobilele electrice de la plata taxelor pe import şi a TVA în ideea de a le face mai atractive, chiar dacă în 2023 au fost introduse anumite taxe. Pe lângă acest sistem de bonus-malus avantajos, automobilele electrice beneficiază şi de alte avantaje precum parcarea gratuită în parcările publice şi dreptul de rulare pe benzile rezervate autobuzelor.

Aceste facilităţi au fost reduse de-a lungul timpului, dar automobilele electrice au intrat în obiceiurile consumatorilor norvegieni.

În prima lună din 2025, automobilele echipate cu motoare pe motorină nu au reprezentat decât 1,5% din înmatriculări iar ponderea automobilelor cu motoare pe benzină a fost de 0,4%.

Comparativ, în Europa ponderea automobilelor electrice a fost de 13,6% în anul 2024, şi de 15,9% în luna decembrie, în scădere pentru prima dată după avansul vânzărilor în 2020, potrivit datelor ACEA.

Norvegia şi-a fixat ca obiectiv să vândă numai vehicule cu emisii zero în 2025, cu 10 ani mai devreme decât în UE.