Planificata interdicţie din UE a vânzărilor de maşini noi cu motoare pe combustie din 2035 nu este pe agenda summitului UE care începe joi, dar discuţiile dintre Berlin şi Comisia Europeană referitoare la divergenţele lor în privinţa planului sunt „foarte constructive”, a declarat, pentru Reuters, un oficial guvernamental german, citat de Agerpes.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Suntem încrezători că vom veni curând cu o soluţie. Discuţiile sunt foarte, foarte constructive”, susţine oficialul.

După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut termenul limită din 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon, reglementări care vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035. Dar, luna aceasta, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul vrea să fie permise vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie dacă utilizează combustibili sintetici.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

UE susţine că implementarea reglementării în 2035 este crucială, deoarece durata medie de viaţă a noilor maşini este de 15 ani, deci intrarea în vigoare mai târziu a interdicţiei ar face imposibil obiectivul UE de a ajunge la emisii nete zero până în 2050, în condiţiile în care sectorul transporturilor este responsabil pentru aproximativ un sfert din emisiile din UE.

O parte din industria auto a UE face lobby pentru relaxarea reglementărilor. Directorul general al Porsche, Oliver Blume, a declarat luni că în opinia sa Berlinul “are o poziţie adecvată”, încercând să se asigure că pot fi utilizaţi combustibilii sintetici la noile maşini cu motoare pe combustie după 2035.