Indemnizația de hrană devine măsură cu caracter social pentru angajații din sectorul public, inclusiv pentru cei din sistemul de învățământ, potrivit prevederilor Legii 141/2025, intrate în vigoare prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie. Astfel, aceasta va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei pe lună și mai puțin, față de pragul de 8.000 de lei net din prezent.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Legea 141/2025 prevede, în privința indemnizației de hrană, următoarele:

„Art. XV. — Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

5. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Art. 18. — (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”

Din 2023 pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net. Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 4.441 din 15 mai 2024, privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat.