OMV Petrom, unul dintre cei mai mari producători de gaze din România, raportează un profit net de 3,4 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 13% față de perioada similară a anului trecut.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 3,8 miliarde lei, mai mic cu 20%, în principal influențat de prețuri mai mici la țiței, parțial compensate de marje de rafinare mai mari.

Investițiile organice au crescut cu 28% la 5,1 miliarde lei, în principal datorită investițiilor mai ridicate în Neptun Deep. Investițiile totale au crescut la 5,2 miliarde lei, cu 9% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Contribuția la bugetul de stat a fost de ~12 miliarde lei, un nivel similar cu cel din primele 9 luni din 2024.

Al patrulea dividend special consecutiv a fost aprobat: 0,0200 lei/acțiune; dividende totale de 4 miliarde lei în 2025, inclusiv dividendul de bază plătit în iunie.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom, declară: „Într-un mediu cu preț mai scăzut al țițeiului, rezultatele noastre la nouă luni reflectă beneficiile integrării afacerii noastre, cu impact pozitiv din creșterea marjei de rafinare. Valoarea integrării a fost vizibilă mai ales în al treilea trimestru, cu performanță îmbunătățită în segmentul de Rafinare și Marketing, pe lângă revenirea la un rezultat pozitiv în segmentul de Gaze și Electricitate. Totuși, semnele încetinirii economice au început să afecteze cererea pentru carburanți și gaze naturale.  În timp ce rezultatul operațional excluzând elemente speciale a scăzut cu 20%, la 3,8 miliarde lei, investițiile organice în aceeași perioadă au crescut cu 28%, la ~5 miliarde lei, reflectând implementarea Strategiei 2030. Am înregistrat progrese semnificative atât în dezvoltarea proiectului Neptun Deep, cât și în activitățile de explorare Han-Asparuh din Bulgaria, precum și în extinderea portofoliului nostru de energie electrică din surse regenerabile și de produse sustenabile. Disciplina financiară rămâne o prioritate, fiind implementate programe de eficientizare care urmăresc să răspundă provocărilor pieței și să mențină competitivitatea. Presupunând un cadru fiscal și de reglementare predictibil și competitiv, continuăm investițiile, vizând o cifră record de până la 8,2 miliarde de lei pentru anul 2025”.

Explorare și Producție

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 1,9 miliarde lei vs. 2,4 miliarde lei în aceeași perioadă din 2024, determinat în principal de scăderea cu 14% a prețurilor țițeiului.

Producția a fost în linie cu așteptările, cu 4,4% mai mică, în principal ca urmare a declinului natural în principalele zăcăminte, compensat parțial de contribuția lucrărilor capitale la sonde și a sondelor noi.

Costul de producție a crescut cu 11%, la 17,9 USD/bep, ca urmare a efectelor negative ale schimbului valutar, taxelor mai mari (inclusiv taxă pe construcții) și scăderii producției disponibile pentru vânzare.

Rafinare și Marketing 

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de 1,8  miliarde lei, față de 2,0 miliarde lei în 1-9/24, în principal din cauza ratei de utilizare mai reduse a rafinăriei, în contextul opririi planificate din mai 2025 și a provocărilor în aprovizionarea cu țiței din T3/25.

Indicatorul marjă de rafinare al OMV Petrom a fost de 10,9 USD/bbl, cu o creștere de 12% susținută de evoluții favorabile ale cotațiilor la motorină și benzină în raport cu prețul țițeiului.

Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 90%, sub nivelul înregistrat în perioada similară din 2024, în principal ca urmare a opririi planificate de 20 de zile în trimestrul al doilea. Cu toate acestea, performanța acestui indicator a revenit în T3, atingând o rată de utilizare de 96%, semnificativ peste media europeană, după ce compania a rezolvat eficient provocările generate de aprovizionarea cu țiței prin asigurarea de surse alternative

Gaze și Energie 

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 13 milioane lei în primele nouă luni, devenind pozitiv în trimestrul 3, după de-reglementarea pieței de energie electrică. Cu toate acestea, se menține sub nivelul din 2024, fiind influențat de prevederi legislative care au afectat performanța segmentului de energie electrică în prima jumătate a anului 2025

Vânzările totale de gaze naturale au crescut la 34,3 TW, cu 12% mai mari.

Producția centralei electrice Brazi a fost de 3,1 TWh, reprezentând 9% din mixul de producție al României, în contextul unei disponibilități a centralei electrice de 90%.

Dezvoltarea regională a gazelor

Romania – Neptun Deep: continuarea forajului de dezvoltare, în același timp cu avansarea în procesul de fabricare a echipamentelor și al construcției stației de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităților de comercializare a gazelor naturale.

Bulgaria – Han-Asparuh: finalizarea tranzacției cu NewMed și progresul către începerea forajului de explorare în T4/25. Instalația de foraj a fost contractată.

Decarbonizarea energiei electrice

Bulgaria: Finalizarea tranzacției de achiziție a unei participații de 50% din unul dintre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria.

Semnarea contractelor EPCC pentru toate cele 4 parcuri fotovoltaice care urmează să fie dezvoltate împreună cu CE Oltenia.

Decarbonizarea transporturilor

Unitatea SAF/HVO: începerea construcției și asigurarea materiei prime printr-un nou contract de achiziție de ulei de gătit uzat.

Electromobilitate: ~1.100 de puncte de încărcare disponibile.

Optimizarea activităților tradiționale

Descoperire de gaze naturale la Spineni, lângă Craiova.

Opriri planificate au fost efectuate cu succes în al doilea trimestru în toate segmentele de activitate: în E&P – în zonele de producție Petromar și Crișana, în R&M – la rafinăria Petrobrazi și în G&E la centrala electrică Brazi.

Extindere a activității în domeniul bitumului, prin două parteneriate strategice cu companii românești.