One United Properties vrea să atragă încă 500 de milioane de lei de pe Bursă pentru noi investiții imobiliare

One United Properties Sursa foto: One United Properties

Dezvoltatorul One United Properties vrea să atragă până la 500 de milioane de lei de la investitori, printr-o operațiune de majorare de capital social cu aport în numerar, care va fi supusă votului în Adunarea Generală a Acţionarilor din 26 aprilie 2022. Majorarea de capital planificată va fi a cincea astfel de operațiune pentru One United Properties, care în iulie 2021 s-a listat pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti după derularea unui IPO de succes finalizat cu atragerea a 252 milioane de lei.

2021 a fost cel mai bun an din istoria pieței imobiliare rezidențiale din România, fiind înregistrată o creștere cu 49% a numărului de unități locative vândute în România și o creștere cu 40% a numărului de unități rezidențiale vândute în București și Ilfov. Pentru One United Properties, veniturile din segmentul rezidențial au crescut peste nivelul pieței și am reușit astfel să oferim acționarilor noștri o marjă netă record de 36%. În acest an, ne aflăm în fața unei bune oportunități de a ne continua extinderea portofoliului de terenuri, ceea ce ne va ajuta să oferim acționarilor venituri consistente în anii următori. În consecință, suntem pregătiți să abordăm piața și să obținem noi capitaluri proprii de la investitorii de la Bursa de Valori București”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

Capitalul atras în urma operațiunii de majorare a capitalului social va sprijini strategia de dezvoltare a One United Properties, prin valorificarea oportunităților suplimentare din piață. Noul capital propriu va fi investit cu prioritate în dezvoltări noi, conform pipeline-ului companiei din prezent, în timp ce poziția actuală de numerar va fi utilizată pentru a accelera livrarea dezvoltărilor în curs. Dezvoltatorul se concentrează cu preponderență pe investiții în București, unde se află cea mai mare parte a portofoliului său.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Am încheiat 2021 cu cel mai bun rezultat din istorie și cu o poziție de numerar remarcabilă, în valoare de 508 milioane de lei, determinată de încasările nete în urma IPO-ului și de fluxurile de numerar pozitive generate din activitatea de vânzări și închiriere. Vom investi acest capital în 2022 pentru a accelera implementarea dezvoltărilor în curs. Vedem astăzi oportunități bune de creștere pe piață și suntem hotărâți să le valorificăm. Însă, ne dorim să accesăm piața doar dacă există un context bun. Odată cu decizia și aprobarea majorării de capital în Adunarea Generală a Acționarilor, vom selecta și extinde cu atenție pipeline-ul nostru și vom acționa, ca întotdeauna, în cel mai bun interes al acționarilor noștri și ne vom asigura că putem atrage în următoarele 12 luni capital nou la un nivel de preț corect,”, adăugă Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

One United Properties intenționează să emită până la 330.017.986 de acțiuni noi în cadrul operațiunii de majorare a capitalului social cu aport în numerar, care se va desfășura în două etape. În prima etapă, acționarilor existenți li se vor acorda drepturi de preferință în baza cărora vor putea achiziționa acțiuni ONE nou emise. Acțiunile care rămân nesubscrise în prima etapă vor fi oferite celorlalți investitori din piață prin intermediul unui plasament privat. După aprobarea în Adunarea Generală a Acționarilor, decizia asupra calendarului operațiunii va fi luată de Consiliul de Administrație.

În 2021, One United Properties a înregistrat venituri de 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 105% față de 2020, un prag istoric pentru companie. Profitul brut a crescut cu 192%, ajungând la 603,5 de milioane de lei. Veniturile generate de One United Properties pe segmentul rezidențial s-au ridicat la 675,4 de milioane de lei, in creștere cu 54% față de 2020. În 2021, 699 de apartamente, 926 de locuri de parcare si 69 de spații comerciale și alte unități au fost vândute și pre-vândute cu 202,2 milioane de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 115% față de 2020. Vânzările au explodat în 2021, în principal datorită demarării vânzărilor din a doua jumătate a anului pentru One Cotroceni Park, unde Grupul a vândut 479 din 868 de unități rezidențiale disponibile. One Cotroceni Park are data de finalizare estimată în T4 2023 și este cea mai mare dezvoltare a One United Properties de până acum, care se adresează segmentului de clienți cu venituri medii și medii-mari.

Pentru 2022, One United Properties estimează venituri de 1,52 miliarde de lei și un profit brut de 647,4 milioane de lei. Veniturile din vânzările de proprietăți rezidențiale în 2022 sunt estimate să ajungă la 1,2 miliarde de lei, în creștere cu 72% față de rezultatul preliminar din 2021, în timp ce veniturile din chirii sunt estimate la 71,7 milioane de lei în 2022, o creștere de șase ori față de 2021. Bugetul pentru anul 2022, pe care Consiliul de Administrație al One United Properties l-a adoptat la data de 10 ianuarie 2022, este supus aprobării de către acționari în Adunarea Generală a Acționarilor din 26 aprilie 2022. Bugetul nu include impactul potențial al operațiunii de majorare de capital cu aport în numerar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: