Operatorul portuar Comvex a înregistrat un profit net de 36,4 milioane de lei în primul semestru din 2025, în scădere cu 17,3% față de primul semestru din 2024. Cifra de afaceri a companiei este de 131,2 milioane de lei, în scădere cu 13,8%, potrivit raportului financiar semestrial publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Veniturile obținute de către companie din activitatea de bază sunt afectate de cantitatea de materii prime manipulate prin Terminalul de Minerale și Terminalul de Cereale, evoluția industriilor deservite, precum și contextul geopolitic, având influențe directe asupra acestor cantități de materii prime.
Terminalul de Minerale a manipulat în cursul acestui semestru o canitate de 2,4 tone materii prime, comparativ cu 3,1 milioane tone manipulate în perioada similară din 2024, când prin Terminalul de Minerale au fost tranzitate 0,6 milioane de tone mărfuri ucrainene. În primul semestru din 2025 au dispărut fluxurile de mărfuri din Ucraina, nemaifiind înregistrate venituri în legătură cu acestea. De asemenea, rutele alternative și barierele logistice generate de starea Dunării au făcut portul Constanța mai puțin atractiv, fiind pierdute fluxuri importante de mărfuri care au tranzitat Terminalul de Minerale Comvex cu destinația Austria.
Terminalul de Cereale a manipulat în cursul acestui semestru o cantitate de 2,1 milioane tone cereale, comparativ cu 2,4 milioane tone cereale manipulate în cursul primului semestru al anului precedent. Tot în anul precedent, prin Terminalul de cereale Comvex, au tranzitat 0,15 milioane tone de mărfuri ucrainene, situație care nu s-a mai menținut în primele șase luni ale acestui an. De asemenea, fluxurile de cereale au fost influențate de blocajul existent la nivelul piețelor produselor agricole și de producțiile slabe de porumb și floarea soarelui, ambele influențate de condițiile climatice.
„În primul semestru al anului 2025, cifra de afaceri a companiei a înregistrat anumite fluctatii care trebuie analizate în contextul situației globale și în legătură cu o tendință inflaționistă în economie și în cadrul sectorului nostru de activitate”, se arată în raportul financiar semestrial.
Din totalul cifrei de afaceri de 131,2 milioane lei, activitatea Terminalului de Minerale a însumat aproximativ 88,7 milioane de lei, iar diferența de 42,5 milioane de lei reprezintă cifra de afaceri înregistrată din activitatea Terminalului de Cereale.
„În primul semestru al anului 2025, cifra de afaceri a înregistrat o scădere față de cea înregistrată în semestrul 1 al anului 2024, generată, pe de o parte de situația tranzitului de mărfuri provenind din Ucraina și, pe de altă parte, de condițiile climaterice de secetă ce au afectat România în perioada avută în vedere”, conform raportului financiar.
Comvex are, în prezent, o capitalizare de 722 milioane de lei și este deținut de Solidmet în proporție de 30,7%, Liberty Galați cu 28,1% din acțiuni, Nicola Ruxandra-Ioana cu 17,6% și Drăgoi Anca Mihaela cu 17,6%.