Operatorul privat de servicii medicale MedLife a anunțat marți că lansează un program gratuit de testare genetică avansată pentru 4.000 de angajați din MedLife, BCR, World Class și Decathlon, care ar putea fi extins ulterior și la alte companii.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Programul, numit Longevity 100+, este primul și cel mai amplu program de testare genetică din regiune. Compania vrea să permită oricui să își poate monitoriza sănătatea în mod personalizat, nu doar pe baza vârstei sau a grupului de risc, și să contribuie la realizarea primei hărți genetice a României.
Programul va fi extins anul viitor cu inteligență artificială, mai susține compania. Acest program face parte din investiția graduală de peste 10 milioane de euro în tehnologie de secvențiere genetică de ultimă generație și în cercetare aplicată a companiei.
„Este un moment de cotitură pentru sistemul de sănătate românesc. Trecem de la o medicină care reacționează atunci când boala s-a instalat, la o medicină care acționează din timp, în baza riscului genetic. O companie de mărimea MedLife nu-și putea permite să nu fie vârf de lance într-un astfel de demers”, a declarat Mihai Marcu, CEO și președinte al Consiliului de Administrație al MedLife Group, în cadrul conferinței de presă organizate la București.
Astfel, proiectul oferă acces gratuit la testare genetică avansată pentru 4.000 de persoane, angajați din MedLife, BCR, World Class și Decathlon. În funcție de numărul de voluntari, este posibil să fie adăugate și alte companii.
„Suntem onorați să fim parte din acest proiect unic, care marchează o premieră în România. Angajații noștri beneficiază de acces la tehnologii de ultimă generație și la expertiza MedLife – un privilegiu real și o oportunitate de a lua parte la un program cu adevărat inovator. ” – Andreea Voinea, Chief HR Officer BCR.
„Suntem încântați să facem parte din inițiativa Longevity 100+, care aduce o perspectivă nouă asupra modului în care putem avea grija de noi. Participarea echipei noastre la un program atât de inovator completează perfect misiunea noastră de a promova nu doar mișcarea, ci și sănătatea ca parte esențială a unui stil de viață echilibrat.” – Petru Nemțoi – Director HR, Decathlon Romania.
„De 25 de ani, World Class România susține mișcarea ca fundament al sănătății și al stării de bine. Credem în prevenție prin acțiune, prin educație și prin echilibru. Inițiativa lansată de MedLife duce această misiune mai departe, adăugând un nou nivel de precizie – pentru prima dată, prevenția se bazează pe date științifice personalizate. Ne bucurăm să putem oferi echipei și membrilor noștri acces la o astfel de inovație și la o perspectivă modernă asupra sănătății, care completează perfect filosofia noastră: să îi inspirăm pe oameni să fie mai activi, mai des și să aibă grijă de sănătatea lor în mod conștient și responsabil.” – Kent Orrgren, CEO World Class România.
Rezultatele programului vor constitui baza primului studiu amplu de cercetare privind particularitățile genetice ale populației active din România, cu scopul de a sprijini dezvoltarea medicinei personalizate și a politicilor de prevenție pe termen lung la nivel național.
Proiectul este finanțat exclusiv de Grupul MedLife, din surse proprii.
Cei 4.000 de angajati vor beneficia de un pachet complet care cuprinde testare genetică și consiliere medicală personalizată. Fiecare persoană va face gratuit un test genetic avansat, realizat cu ajutorul tehnologiei de secvențiere genomică de ultimă generație: Low-Pass Whole Genome Sequencing (LP-WGS) pe platforma Illumina NovaSeq X Plus, recent achiziționată, în premieră națională, de MedLife.
După obținerea rezultatelor, fiecare participant va beneficia de consiliere cu un medic genetician, care va interpreta profilul genetic și îl va ghida cu recomandări concrete. În plus, participantul va avea acces la aplicația MedLife – unde va putea urmări rezultatele și recomandările, aplicația având rolul de a transforma datele genetice într-un plan personalizat de sănătate, adaptat profilului său. În fond, profilul genomic va fi sursa principală alături de informațiile clinice si comportamentale ale pacientului în vederea personalizării de către medicii specialiști a planului de măsuri și intervenții de sănătate pentru o prevenție cât mai optimă.
Aplicația va corela în timp real istoricul medical al fiecărui pacient – rezultatele anterioare de laborator (biochimie, hematologie, imunologie), precum și investigațiile imagistice (RMN, CT) – cu riscurile individuale de îmbolnăvire identificate prin analiza genomică Low-Pass Whole Genome Sequencing. În lunile următoare, proiectul va genera rezultate relevante, evidențiind beneficiile integrării datelor medicale istorice cu tehnologiile avansate de secvențiere genomică. În cadrul proiectului, MedLife a achiziționat recent din Statele Unite tehnologii cu o capacitate mare de procesare a datelor, pentru a putea analiza și corela în mod complex toate informațiile medicale ale pacienților, susținând astfel tranziția spre medicina preventivă și personalizată.
La începutul anului viitor, programul va fi extins cu inteligență artificială și cu integrarea datelor de laborator convențional și imagistică, a mai declarat Mihai Marcu, CEO & Președinte CA MedLife Group.
„Confidențialitatea datelor participanților este prioritatea noastră. Rezultatele testelor Longevity 100+ sunt comunicate doar pacientului, în cadrul consultației cu medicul genetician, și nu pot fi accesate de angajatori, asiguratori sau alte terțe părți. Colaborăm cu Ipsos pentru a gestiona datele în mod responsabil și cu societatea de avocatură D&B David și Baias, corespondent PwC în România, pentru a ne asigura că toate informațiile sunt protejate și procesate conform celor mai înalte standarde legale și etice.”, a adăugat Mihai Marcu, CEO & Președinte CA MedLife Group.