Parlamentul European vrea un embargo total asupra importurilor rusești de gaz lichefiat 

GNL gaze naturale lichefiate Sursa foto: EY.com

Parlamentul European a cerut joi o aplicare mai strictă a sancţiunilor împotriva Moscovei şi un embargo total asupra importurilor ruseşti de gaz natural lichefiat (GNL) şi gaz petrolifer lichefiat (GPL), care reprezintă un câştig de mai multe miliarde de euro pentru Rusia, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-o rezoluţie adoptată joi, deputaţii europeni şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la lacunele existente în pachetele de sancţiuni deja adoptate de UE după invazia rusă din Ucraina în februarie 2022.

Prin urmare, ei consideră că este necesar ca Uniunea Europeană să colaboreze cu ţările G7 pentru a impune o interdicţie totală asupra importurilor ruseşti de GNL şi GPL.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform unui raport publicat la sfârşitul lunii august de ONG-ul Global Witness, UE şi-a majorat importurile de GNL cu 40% în primele şapte luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2021, pentru o valoare de aproximativ 5,29 miliarde de euro, în beneficiul, denunţă unele state membre, al maşinii de război ruseşti.

Dar alte ţări europene sunt mai reticente să facă acest lucru din cauza dezechilibrului pe care o astfel de măsură l-ar putea provoca pe piaţa europeană a gazelor, ale cărei preţuri ar putea creşte vertiginos.

În rezoluţia fără caracter obligatoriu, eurodeputaţii solicită, de asemenea, un embargo asupra importurilor de diamante din Rusia sau reexportate de Moscova în UE.

Cele 27 de ţări pregătesc un nou pachet de sancţiuni, al 12-lea, pe care urmează să îl discute la o întâlnire la începutul săptămânii viitoare, potrivit unor surse diplomatice europene.

Acest nou pachet ar urma să includă măsuri privind diamantele.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: