Douăzeci de percheziţii sunt făcute, joi, în mai multe judeţe din ţară la persoane şi firme suspectate că au vrut să obţină 2,4 milioane de lei prin Programul Start UP Nation folosind documente false, transmite News.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
”În cadrul Oeraţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, la data de 6 noiembrie 2025, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, desfăşoară o amplă acţiune operativă în cadrul unui dosar penal, în care sunt cercetate infracţiunile de tentativă la obţinerea ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă, joi, Poliţia Română.
Instituţia a precizat că sunt puse în aplicare 20 de mandate de percheziţie domiciliară, în şapte judeţe din ţară: Cluj (10 percheziţii), Bihor (4), Hunedoara (1), Caraş-Severin (1), Prahova (2), Neamţ (1) şi Municipiul Bucureşti – Sector 3 (1 percheziţie).
”Dosarul penal a fost constituit în urma sesizării din oficiu a poliţiştilor din cadrul S.I.C.E.- Braşov, care au documentat activitatea infracţională a unor persoane, derulată în perioada 2022–2025, ce ar fi constat în formularea unor solicitări de obţinere a unor fonduri prin Programul START-UP NATION, de 2.400.000 de lei, folosind documente false”, a mai transmis Poliţia.
Percheziţiile vizează domiciliile persoanelor fizice şi sediile sociale ale societăţilor comerciale implicate, locuri unde au fost descoperite înscrisuri relevante cauzei, acestea urmând a fi ridicate pentru completarea probatoriului.
De asemenea, în cadrul acţiunii vor fi audiate 8 persoane şi vor fi ridicate înscrisuri în baza a 17 ordonanţe emise de organele de cercetare penală.
Operaţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene din Cluj, Bihor, Hunedoara, Neamţ, Prahova, Caraş-Severin, Sălaj, Sibiu, Ilfov, precum şi din Sectoarele 1 şi 3 ale Municipiului Bucureşti.

Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com