Peste 70% dintre barurile din Marea Britanie nu se așteaptă să reziste iernii, în contextul costurilor ridicate la energie

energie electrica, electricitate, curent, bec Sursa foto: Unsplash / Patrick Tomasso

Producătorii de bere independenţi din Marea Britanie au îndemnat miniştrii să intervină pentru a salva sectorul, deoarece cercetările au arătat că peste 70% dintre baruri nu se aşteaptă să reziste iernii dacă nu se iau măsurile necesare de reducere a costurilor energiei, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Într-o scrisoare adresată ministrului Finanţelor, Nadhim Zahawi, producătorii independenţi de bere au cerut intervenţia imediată a guvernului, avertizând că o industrie cândva înfloritoare se confruntă acum cu o „incertitudine gravă”. Ei au spus că impactul creşterii facturilor la energie este agravat de o scădere a vânzărilor, deoarece gospodăriile caută să economisească bani, de lipsa echipamentelor, precum butoaie, bidoane şi gaz de CO2 şi o recoltă slabă de hamei care creşte preţurile.

„Am intrat într-una dintre cele mai dificile vremuri pentru sectorul berii”, a precizat Societatea Berarilor Independenţi, într-o scrisoare semnată şi de preşedintele Campaniei pentru bere adevărată.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Micii producători de bere anunţă că facturile la energie se dublează sau se triplează, punând în pericol capacitatea viitoare de a produce bere”, se mai arată în scrisoare.

Avertismentul a venit în timp ce operatorii barurilor au raportat creşteri similare ale costurilor energiei, precum şi informaţii cărora unii furnizori refuză să ofere noi contracte sectorului, deoarece se tem că barurile ar putea să nu-şi poată plăti facturile. Peste 35% dintre operatori au declarat că şi-au dublat costurile utilităţilor, în timp ce 30% au spus că s-au triplat, potrivit unui sondaj pentru publicaţia comercială Morning Advertiser.

Un operator a menţionat că i s-a cotat un cost al energiei de aproape şase ori mai mare decât în contractul actual.

Aproape trei sferturi dintre respondenţi au spus că nu şi-ar putea permite creşterile.

Berarii şi operatorii barurilor cer guvernului să intervină pentru a preveni alte daune, cu reduceri ale TVA-ului şi ale cotelor de afaceri, plafonări ale preţurilor la energie pentru întreprinderile mici şi granturi pentru tehnologiile regenerabile cu scopul de a reduce consumul de energie.

Heath Ball, directorul general al Frisco Group, care operează trei baruri în sud-estul Marii Britanii, a declarat că barurile se confruntă cu un „scenariu apocaliptic”.

„Această criză a facturilor de energie vine în spatele celor mai dificile vremuri, când companiile încearcă să-şi revină după criza de Covid şi cred că reprezintă o ameninţare şi mai mare pentru supravieţuirea barurilor”, a spus el.

Ball a adăugat că nici operatorilor care îşi permit să plătească preţurile ridicate nu li se oferă noi contracte de energie, deoarece sectorul este considerat a fi ”cu risc ridicat”. Guvernul trebuie să ”găsească acum o soluţie sau să se confrunte cu închiderea în masă a barurilor şi restaurantelor”, a conchis el.

Societatea Berarilor Independenţi reprezintă aproximativ 700 de producători de bere artizanală independenţi din Marea Britanie. Aproximativ 160 de mici producători de bere şi-au sistat operaţiunile în timpul carantinelor de Covid şi cel puţin alţi 40 au fost forţaţi să îşi sisteze operaţiunile în acest an. Cei care au supravieţuit au datorii în medie de 30.000 de lire sterline pe care au fost nevoiţi să le plătească.

În scrisoarea către Zahawi şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la întârzierile în introducerea politicii de ”reducere a tirajului”, o reducere cu 5% a taxei la berea vândută în baruri, anunţată de Rishi Sunak în bugetul de anul trecut.

În iulie, Trezoreria a anunţat că rezultatul unei revizuiri a taxei la alcool nu va fi publicat până în toamnă.

În ultimele luni s-au înregistrat avertismente repetate cu privire la impactul creşterii preţurilor la energie asupra străzilor mari şi întreprinderilor mici din Marea Britanie. Datele de la Federaţia Întreprinderilor Mici (FSB) arătă că mai mult de jumătate dintre firme se aşteaptă ca activităţile să stagneze, să se micşoreze sau să se reducă în următoarele 12 luni.

Micii comercianţi, care între ei angajează aproximativ 16 milioane de oameni, nu beneficiază în prezent de plafonul preţului la energie, care limitează suma pe care furnizorii o pot percepe în gospodării.

Cifrele Oficiului Naîional pentru Statistică arată că, în al doilea trimestru al acestui an, numărul întreprinderilor din Regatul Unit a scăzut cu 20.200, cea mai mare scădere dintr-un trimestru în cel puţin ultimii cinci ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: