Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 19,4%, în luna decembrie 2024 faţă de intervalul similar din 2023, în timp ce pe segmentul maşinilor “verzi” s-a consemnat un salt de 25,1%, pe întreg anul trecut, arată datele Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), prelucrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Autoturismele (care reprezintă aproximativ 80% din total piață) au înregistrat, în luna decembrie 2024, un volum de 13.386 unități, cu +19.4% mai mult față de luna similară din 2023:
Pe întreg anul 2024 înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere cu 4% față de anul 2023, ajungând la un volum de 148.900 unități.
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 43.4% în creștere cu 8%, urmat de Clasa C cu o cotă de 29.2%, în creștere cu 31.4% și Clasa B cu o cotă de 16.3%, în creștere cu 39.8% față de cota deținută în luna decembrie a anului trecut.
Pe întreg anul 2024, segmentul SUV este pe prima poziție cu o cotă de piață de 48.6% și o creștere de 15% față de anul 2023, urmat de segmentul C cu o cotă de piață de 29% și o creștere de 4% urmat de segmentul B cu o cotă de piață de 14% și o scădere de 9.8%.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna decembrie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creștere de 22% față de perioada similară din 2023, ajungând astfel la o pondere de 58.8%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel plus mild hybrid diesel, acestea înregistrează o scădere de -23.7% și dețin o cotă de 9.2% din total.
Pe întreg anul 2024, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creștere de 1.9%față de anul 2023, ajungând astfel, la o pondere de 61.2%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoarediesel plus mild hybrid diesel, acestea înregistrează o creștere de 18% și dețin o cotă de 13.8% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), dețin în a XII-a lună a anului 2024 o cotă de piață de 32%, care depășește cu 22.8 p.p. cota deținută de motoarele diesel (nota: categoria diesel include și motorizările mild hybrid diesel).
Pe întreg anul 2024, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin o cotă de piață de 25.1%, cu 11.3 puncte procentuale mai mult față de motorizările diesel plus mild hybrid diesel.
Autoturismele full electrice dețin o cotă de 10% din piață, în luna decembrie a anului 2024, față de decembrie 2023, când reprezentau 11.4%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin o cotă de piață de 5.5%, față de decembrie 2023, când reprezentau 4.6%.
Pe întreg anul 2024, autoturismele full electrice dețin o cotă de 6.5% din piață față de anul 2023, când reprezentau 10.7%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin o cotă de piață de 4.3% față de anul 2023, când reprezentau 3.8%.
Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în decembrie 2024, o creștere de 79.5% față de luna decembrie 2023, dintre care autovehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o creștere de 68.3%. Pe întreaga perioadă a anului, comparat cu aceeași perioadă a anului trecut, autovehiculele comerciale ușoare înregistrează o creștere de 23.4%.
Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins în anul 2024 un volum de 552 unități, înregistrând o creștere de 38.3% comparat cu anul 2023.
Vehiculele comerciale grele și bus înregistrează, în decembrie 2024, o scădere de 38% față de luna decembrie2023, dintre care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează o scădere de 37.2%.
Pe întreaga perioadă a anului 2024, vehiculele comerciale grele și bus înregistrează o scădere de 7.9% față de anul 2023, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele înregistrează o scădere de 7.2%.