Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor 20 de ani, în urma deciziei Guvernului de a majora a doua oară în acest an acciza la bere şi de a creşte TVA de la 19% la 21%, avertizează Asociaţia Berarii României.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Decizia Guvernului de a majora acciza la bere cu 10% în luna august a acestui an, după o creştere de 4,3% în ianuarie, riscă să provoace efecte negative majore pentru industria berii, în ciuda unui câştig bugetar limitat. La aceasta se adaugă impactul semnificativ al majorării Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), de la 19% la 21%, dar şi al creşterii acesteia în sectorul ospitalităţii. În acest context, piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor 20 de ani”, arată Berarii României, într-un comunicat remis Agerpres.

Potrivit sursei citate, creşterea cumulată de 15% a accizei la bere, în 2025, este cea mai agresivă de până acum şi vine într-un context economic fragil, în care consumatorii români se confruntă cu inflaţie, scăderea venitului disponibil şi un nou pachet fiscal restrictiv.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Conform estimărilor actuale, majorarea din luna august ar aduce un plus de 15 milioane de lei (3 milioane de euro) la buget în acest an. Însă, acest câştig, unul marginal raportat la contribuţia în ansamblu a sectorului berii, va crea o presiune semnificativă asupra pieţei, aflată deja la pragul critic de 15 milioane de hectolitri în 2024.

Un nivel mai redus al pieţei berii a fost înregistrat doar în 2014, de 14,9 milioane de hectolitri. Astfel, în perioada 2013 – 2014, într-un context similar de majorare agresivă a taxării berii, piaţa s-a contractat cu 18%, cu efecte negative asupra locurilor de muncă, a investiţiilor şi a încasărilor la buget. Această contracţie nu a fost recuperată pe deplin nici până în prezent, afirmă reprezentanţii asociaţiei.

“În octombrie 2024, după trei ani de majorări succesive ale accizei la bere, complet în afara prevederilor Codului Fiscal, Guvernul României împreună cu producătorii din sector au agreat un calendar predictibil de majorare a acestei taxe: cu 4,3% în 2025 şi cu 5% în 2026. După mai puţin de un an de la această convenţie stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă, ne întoarcem la vechile practici complet nesustenabile pentru mediul de afaceri. Nu credem că un sector sau o economie pot creşte în condiţiile unei predictibilităţi care, în România, nu reuşeşte să depăşească şase luni. Această abordare contraproductivă va avea efecte negative de durată pentru producători, consumatori şi bugetul public, în ciuda aşteptărilor din prezent ale autorităţilor”, a declarat directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu.

Sectorul berii din România susţine direct şi indirect peste 60.000 de locuri de muncă şi contribuie anual cu aproximativ 400 de milioane de euro la bugetul de stat, mai susțin berarii.