Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul Marcel Ciolacu pare că este conștient cum funcționează piața liberă și, cu toate acestea, insistă să adopte măsuri populiste, precum prelungirea plafonării adaosului comercial la alimente, pentru a câștiga capital electoral. Însă uită că piața liberă își stabilește singură prețurile și va găsi modalități să evite decizii arbitrare. Așa se face că a apărut mălaiul la 1,05 kilograme și că ce plătești în minus pe făină dai în plus pe detergent.
Prezent luni seară în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, premierul Marcel Ciolacu a demonstrat că știe cum se formează și evoluează prețul unui bun, în funcție de cerere și ofertă: carnea de porc s-a ieftinit în ianuarie, pentru că a trecut Crăciunul, când a fost maximul de consum, iar carnea de miel s-a scumpit pentru că suntem în toiul iernii, iar mieii cresc abia de Paște, așadar oferta este limitată.
Totuși, chiar și după această explicație, Marcel Ciolacu a continuat, senin, să spună că va prelungi plafonarea adaosului comercial la alimente. O decizie de neînțeles.
Cristian Pantazi scria încă de anul trecut că plafonarea adaosului comercial la producători și magazine prin ordonanță de urgență, propusă de premierul Ciolacu, e o decizie politică fundamental greșită și că piața va reuși să ocolească deciziile arbitrare și să își stabilească singură prețurile.
Vedem acum, șase luni mai târziu, că, într-adevăr, deciziile arbitrare luate din pixul unui ministru nu reușesc nici acum să învingă piața. Comercianții au reușit să găsească modalități să fenteze statul: a apărut mălaiul la 1,05 kg, în loc de mălaiul la un kilogram al cărui adaos este plafonat. Detergenții au devenit aproape un produs de lux, au fost vedeta scumpirilor în ultimul an, cu 23,27%, pentru că comercianții au transferat aici pierderea din vânzarea de produse alimentare la preț plafonat. Și nu sunt singurele produse care s-au scumpit mai mult. Numim doar câteva, potrivit comercianților: chimicale, cosmetice, detergenți, șervețele, role de bucătărie sau pampers, zarzavaturi, bulioane, produsele de băcănie, fidea, tăiței.
Într-adevăr, inflația a crescut mai puțin la produsele plafonate prin măsura guvernamentală. Însă alte produse s-au scumpit în același timp mai mult. Drept urmare, ce plătești în minus pe făină dai în plus pe detergent, cumperi roșii mai ieftine, dar bulionul e mai scump.
Premierul Marcel Ciolacu trebuie să înțeleagă că măsurile arbitrare de plafonare nu vor face ca costurile de producție și distribuție ale unor alimente să dispară sau să scadă. Aceste costuri vor exista în continuare, agenții economici vor vinde produsele plafonate în pierdere, dar își vor recupera aceste sume din altă parte, pentru că nimeni nu poate vinde în pierdere, o afacere își pierde sensul economic dacă face acest lucru.
O prelungire a măsurii nu ar face decât să continue distorsiunile apărute în piață: detergenții vor continua să se scumpească, pentru ca mălaiul să rămână ieftin. Iar adăugarea de noi produse pe lista plafonării ar putea face ca și alte produse să se scumpească, pentru a prelua pierderea comercianților.
Și poate un exemplu și mai clar al distorsiunilor pe care le cauzează în piață deciziile arbitrare ale autorităților este reglementarea și plafonarea prețului gazelor, deși nu mai este criză energetică. Poate la momentul crizei plafonarea prețurilor avea sens și mulți consumatori au fost protejați de facturi uriașe. Însă prelungirea măsurii în prezent nu face decât să creeze alte distorsiuni.
În prezent, statul român obligă producătorii să vândă gaz la un preț de 150 de lei/MWh (30 euro / MWh). La acesta se adaugă și alte tarife, iar la consumatorul casnic final prețul ajunge să treacă de 60 de euro / MWh. În același timp, pe bursele internaționale, gazele se tranzacționează la 30 euro / MWh, după cum a remarcat HotNews.
Așadar, în România, producătorii și furnizorii nu au niciun motiv să ieftinească gazele, din moment ce sunt compensați pentru prețul mai mare. Drept urmare, pe de o parte facturile consumatorilor nu pot scădea, deși prețul gazelor a scăzut față de momentul crizei energetice, iar pe de altă parte statul trebuie să suporte din bani publici subvenționarea de gaz scump.
Probabil vom vedea în lunile următoare cum statul român va fi din nou uimit de profiturile extraordinare făcute de sectorul energetic și va forța noi măsuri de suprataxare, uitând că el este cel care alimentează aceste profituri cu bani publici.