Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, condusă de Cristian Popescu Piedone, va putea să amendeze furnizorii de energie și gaze naturale. Amenzile vor putea fi cuprinse între 1% şi 5% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancţionării.
Potrivit Ordinului prin care ANPC va avea aceste noi atribuții, “prezenta procedură are drept scop instituirea regulilor necesare stabilirii şi individualizării sancţiunilor contravenţionale raportate la cifra de afaceri prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025-30 iunie 2025, respectiv măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2025-31 martie 2026, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, ţinându-se seama de gravitatea şi durata faptei, precum şi de elementele stabilite de prezenta procedură.”
La nivelul Autorității, se constituie o Comisie ce are ca atribuții verificarea procesului verbal de constatare a contraventiei întocmit de agentul constatator și, ulterior comisia stabilește sancțiunea la cifra de afaceri (care poate fi amendă cuprinsă între 1% şi 5% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancţionării.)
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Pentru aplicarea sancţiunii prin raportare la cifra de afaceri, la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor se constituie, prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, o comisie ce are ca scop analizarea documentelor de control şi stabilirea sancţiunii conform art. 21 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu următoarea componenţă:
a) directorul general al Direcţiei generale control şi supraveghere piaţă sau înlocuitorul desemnat de acesta;
b) comisarul-şef din cadrul Direcţiei generale control şi supraveghere piaţă sau înlocuitorul desemnat de acesta;
c) şeful Serviciului produse şi servicii alimentare şi nealimentare sau înlocuitorul desemnat de acesta;
d) directorul general al Direcţiei generale juridice şi armonizare europeană sau înlocuitorul desemnat de acesta;
e) comisarul desemnat prin act administrativ de către preşedintele autorităţii, altul decât cel care a întocmit documentul de control.
Ordinul, care a fost în consultare publică până duminică 13 aprilie 2025, a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial.