Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

 

Compania aeriană British Airways, unul dintre cei mai importanți jucători din această piață, analizează posibilitatea vânzării clădirii care găzduieşte sediul său central, a anunțat compania. Planurile vin în condițiile în care trecerea la munca de acasă în perioada pandemiei a redus nevoia unor spaţii de birouri atât de mari, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Posibila vânzare a complexului de clădiri Waterside, amplasat în apropierea aeroportului Heathrow, care adăposteşte şi sediul central al IAG, firma mamă a British Airways, ar putea consolida situaţia financiară a companiei aeriene, care a fost afectată de criza COVID-19. Clădirea a fost terminată în 1998 şi a costat 200 de milioane de lire sterline (279 milioane de dolari). Viitorul pe termen lung al clădirii Waterside era oricum pus sub semnul întrebării, având în vedere că va trebui demolată dacă proiectul privind extinderea aeroportului Heathrow va demara.

Într-un comunicat de presă, British Airways a informat că multora din angajaţii săi le place să lucreze de acasă, iar în viitor va adopta un regim flexibil de lucru de acasă şi de la birou. “Ne-am restructurat afacerile pentru a ieşi din criză şi acum ne gândim dacă mai avem nevoie de un sediu central atât de mare”, a informat un purtător de cuvânt de la BA. Pentru a supravieţui pandemiei, British Airways a redus masiv costurile în 2020, renunţând la peste 10.000 de angajaţi. În prezent, BA are aproximativ 30.000 de angajaţi, din care majoritatea nu lucrează în birou ci sunt piloţi, personal însoţitor, ingineri şi personal din cadrul aeroporturilor. La finele anului trecut, British Airways a încercat să strângă bani inclusiv din vânzarea mai multor mii de obiecte din inventar. Anterior, British Airways a scos la licitaţie o parte din operele de artă din birourile sale.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Trecerea la munca de acasă de-a lungul ultimului an a determinat deja unele dintre cele mai mari companii din Marea Britanie să îşi modifice strategiile cu privire la spaţiile de birouri. Astfel, grupul bancar Lloyds a anunţat că îşi va reduse spaţiile de birouri cu 20% pe parcursul următorilor trei ani, iar rivalul HSBC mizează pe o reducere de 40%.

Nici piața locală nu este ferită de aceste efecte ale pandemiei. Anul trecut a fost unul dintre cei mai slabi ani ai ultimului deceniu pentru piața de birouri – în București piața a scăzut cu 40%, iar în cele mai importante patru orașe mari din țară aceasta a scăzut cu 20%, potrivit datelor făcute publice de compania de consultanță Colliers.

 

Sursa foto: British Airways, Facebook