În anul 2021, rata de ocupare  a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,1%, în creștere
faţă de anul anterior cu 1,9 puncte procentuale, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. În anul 2021 populaţia activă a României era de 8,214 milioane de persoane, din care 7,755 milioane erau persoane ocupate şi 459.000 erau şomeri. Din totalul persoanelor ocupate, 11,8% lucrau în sectorul agricol, 32,9% în industrie sau construcţii şi 55,3% în servicii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Rata şomajului a fost de 5,6%, în scădere față de anul precedent (6,1% în 2020).

În anul 2021, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,9%, în creștere faţă
de anul anterior cu 1,7 puncte procentuale. Ca şi în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la
bărbaţi (71,1%, faţă de 52,5% la femei). Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul
urban (67,2%, faţă de 55,5% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 21,2%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 43,8%.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (80,1%). Erau ocupate 54,1% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi 20,9% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie. Salariaţii, în creștere faţă de anul precedent (+89.000 persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (84,9%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2021, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13,7% din populaţia ocupată.

Repartizarea populaţiei ocupate pe forme de proprietate arată că sectorul privat a absorbit 81,7% din
aceasta; sectorul public concentra 17,4% din populaţia ocupată iar ȋn sectorul mixt lucrau 0,9% dintre
persoanele ocupate.

Muncitorii calificați reprezentau 18,3% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul
populaţiei ocupate deţineau şi specialiştii în diverse domenii de activitate (17,5%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (17,4%).

Din totalul persoanelor ocupate, 11,8% lucrau în sectorul agricol, 32,9% în industrie sau construcţii şi
55,3% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6,844 milioane persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (22,3%), comerţ (20,0%) şi construcţii (11,2%).

Din totalul persoanelor ocupate în anul 2021, au lucrat cu program parţial 301 mii persoane (3,9%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parţial lucrau în sectorul agricol (70,9%).

În anul 2021, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 39,8 ore
pe săptămână; 52.000 persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 13,4 ore pe
săptămână.

Șomajul a scăzut la 5,6%

Rata şomajului a fost de 5,6%, în scădere față de anul precedent (6,1% în 2020).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,0 punct procentual (6,0% la bărbaţi faţă de
5,0% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 5,2 puncte procentuale (8,6% în rural faţă de 3,4% în urban).
Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (21,0%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata
şomajului a fost de 13,6%, respectiv 5,1%. Rata şomajului a fost de doar 2,1% în cazul persoanelor cu studii superioare.

Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 2,0%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 36,6%.
Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 11,0%,
iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 52,3%.